Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici a făcut un anunț important cu privire la salariile a peste un milion de români ce lucrează la stat.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a trimis luna trecută Comisiei Europene un angajament privind măsurile ce vor fi luate de România pentru a corectarea abaterii semnificative de la traiectoria de ajustare spre obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO). Printre acestea se numără îngheţarea salariilor în 2019 şi a valorii voucherelor de vacanţă.
Comisia Europeană a publicat şi scrisoarea trimisă la data de 17 octombrie de ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, conţinând acţiunile care vor fi realizate de România ca răspuns la recomandarea Consiliului din 18 iunie 2018.
Pentru a asigura un deficit pe cash de 2,58% din PIB în 2019 şi a corecta abaterea semnificativă de la traiectoria de ajustare spre obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO), prin reducerea deficitului structural de la 3,17% din PIB în 2018 la 2,71% din PIB în 2019, autorităţile de la Bucureşti au în vedere, în 2019, îngheţarea salariilor bugetarilor la nivelul din luna decembrie 2018 şi îngheţarea valorii voucherelor de vacanţă pentru bugetari la nivelul din acest an.
De asemenea, numărul de angajaţi din sectorul public va fi menţinut la nivelul din 2018 în timp ce cheltuielile cu investiţiile vor fi păstrate la un nivel estimat la 4% din PIB, acelaşi cu cel preconizat pentru 2018.
De asemenea, sunt menţionate următoarele măsuri care vor avea un impact pozitiv asupra îmbunătăţirii gradului de colectare a veniturilor, în special a TVA şi a accizelor: introducerea caselor de marcat electronice, adoptarea ordonanţei de urgenţă nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, modernizarea punctelor de trecere a frontierei pentru a reduce evaziunea fiscală şi a detecta bunurile de contrabandă prin introducerea unor echipamente de scanare la toate punctele de trecere a frontierei.