Amenzi drastice aplicate de Garda de Mediu Olt

0
673

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu din cadrul Comisariatului Judeţean Olt au efectuat în ultimele două luni nu mai puţin de 187 de controale atât în domeniul ariilor protejate, habitatelor naturale, biodiversităţii şi biosecurităţii, cât şi în domeniul controlul poluării industriale şi substanţelor chimice periculoase.

 Aceste acţiuni au constat în 59 de inspecţii planificate şi 128 neplanificate. În urma acţiunilor de inspecţie şi control, comisarii Gărzii de Mediu Olt au aplicat şase amenzi în valoare de 1,2 miliarde de lei vechi. „Prin activitatea desfăşurată în perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2017, Comisariatul Judeţean Olt  a  constatat mai multe fapte de natură contravenţională aplicând şase amenzi în valoare de 120.000 lei”, a precizat comisarul șef Gheorghe Neacșa, şeful Gărzii de Mediu Olt.

Neconformităţile constate în urma controalelor efectuate în această perioada au fost: nerespectarea obligaţiei prevăzute de articolul 96, alineatul 2, pct. 22 din OUG 195/2005 privind protectia mediului, în sensul că, a fost  realizată o investiţie într-un perimetru care se află în sit NATURA 2000 fără să realizeze evaluarea adecvată,  fapta pentru care a fost aplicată   amendă în valoare de 30.000 lei ; nerespectarea obligaţiei prevăzute de articolul 61, alineatul 1, lit. c din legea 211/2011 privind depozitarea deseurilor, în sensul că, nu a asigurat eliminarea finala a deşeurilor municipale generate pe raza localităţii Corabia şi acestea au fost depozitate pe un teren neamenajat,  faptă pentru care a fost aplicată   amendă în valoare de 5.000 lei; nerespectarea obligaţiei prevăzute  de articolul 21, litera h din Legea 212/2015 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz, în sensul că, a depozitat vehicule scoase din uz pe un teren neamenajat, faptă pentru care a fost  sancţionată o persoana fizică cu  amendă în valoare de 5000 lei; nerespectarea obligatiei prevăzute  de articolul 21, litera h din Legea 212/2015 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz, în sensul că, a depozitat vehicule scoase din uz pe un teren neamenajat, faptă pentru care a fost  sancţionată o societate comercială cu  amendă în valoare de 20.000 lei; nerespectarea obligaţiei prevăzute  de articolul 96, alineatul 2, pct.1 din OUG 195/2005 privind protecţia mediului pentru că a executat lucrări de construire şi imprejmuire fără să obţină avizul prevăzut de legislaţia de mediu, faptă pentru care a fost  sancţionată o persoana fizică cu  amendă în valoare de 10.000 lei; nerespectarea obligaţiei prevăzute  de articolul 96, alineatul 1, pct.1 din OUG 195/2005 privind protecţia mediului de a notifica defecţiunea instalaţiei de epurare ape uzate provenite din activitatea de prelucrarea şi conservarea cărnii, faptă pentru care a fost  sancţionată societatea cu  amendă în valoare de 50.000 lei.

Activităţile de inspecţie şi control au vizat domenii diverse precum: : turnarea metalelor neferoase usoare; metalurgia aluminiului; transporturi rutiere de marfuri;  demontarea(dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz; fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie; fabricarea de cabluri cu fibră optică; producerea de şevi; fabricarea anvelopelor; extracţia nisipului şi pietrişului; spălare şi sortare agregate minerale; arii naturale protejate; activităţi auxiliare pentru producţie vegetală; captare, distribuţie apă şi epurare ape uzate; silvicultura şi alte activităţi forestiere; recuperarea materialelor reciclabile sortate; extracţia ţiţeiului brut; fabricarea betonului şi mortarului şi depozite deşeuri conforme şi neconforme.

Zeci de sesizări soluţionate de Garda de Mediu

Totodată, în perioada de raportare Comisariatul Judeţean Olt al Gărzii Naţionale de Mediu a soluţionat un număr de 30 de reclamaţii adresate de locuitorii judeţului care au vizat depozitari necontrolate de deşeuri în mediul rural, disconfort produs de creşterea animalelor în gospodăriile individuale, disconfort produs de activitatea desfăşurată de anumite unităţi de tip restaurant şi agrement, precum şi  evacuari de ape uzate menajere din gospodarii individuale în special în mediul rural, poluare atmosferică în cartierul Eugen Ionescu Slatina. În vederea soluţionării  sesizărilor privind poluarea atmosferică în Slatina, au fost solicitate date privid monitorizarea mediului la Agenţia pentru Protecţia  Mediului Olt pentru perioada 10.09.2017-25.09.2017 (măsuratori realizate prin intermediul staţiei automate de monitorizare a mediului) şi s-a observat că  în trei zile din acest interval există valori crescute la indicatorii monoxid de carbon, oxizi de azot, dioxid de sulf şi PM10(pulberi cu dimensiuni <10µm) în intervalul orar 21.00-24.00, dar care se situează mult sub limita admisă. Pentru o monitorizare mai strictă a activităţii agenţilor economici de pe platforma industrială Slatina, au fost realizate de către Garda de Mediu Olt, controale inopinate în intervalul orar 23.00-01.00. În urma acestor controale  s-a avut în vedere verificarea agenţilor economici privind respectarea prevederilor Legii 104/2011 şi s-a constatat că în general agenţii economici respectă prevederile legale dar un agent economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională de 15.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 104/2011-calitatea aerului.

În data de 12.10.2017, orele 19.52, Comisariatul Judeţean Olt al Gărzii Nationale de Mediu a înregistrat un incident de mediu care s-a produs pe DN 65 – km 33+700 (Padurea Sarului) şi  a avut ca urmare deversarea pe carosabil a unei cantităţi de noroi de foraj scurs dintr-o autocisternă. Echipele de interventie ISU Olt au procedat la curăţarea părtii carosabile prin spălare. Noroiul de foraj scurs şi apa de spălare s-au acumulat în rigola perimetrală betonată pe o lungime de aproximativ 50 de metri. Nu a fost afectat factorul de mediu sol.

 

 

Ilie Bîzoi