Alex Enache are o poveste. O poveste de viață cu bune și rele, ca în cazul fiecăruia dintre noi. Ce îl face însă mai special pe el este faptul că dintotdeauna are un curaj formidabil de a merge mai departe, de a trece peste orice greutate, iar părerile și privitul ciudat pe care le-a trăit datorită handicapului său locomotor nu îl mai afectează de mult. Locuiește în Caracal, studiază jurnalismul și își dorește ca toată lumea să se ghideze după valori și principii cât mai înalte.
Care sunt pasiunile tale?
Pasiunile mele sunt unele normale, nu sufăr de vreo ciudățenie a naturii. Glumesc. De mic mi-a plăcut să joc șah, apoi cu timpul când am avut primul căruț electric jucam fotbal … ai ai, ce mingi mai primeam în față ca portar. A fost ok totul în copilărie sau aproape totul. Acum în prezent pasiunile cotidiene sunt cititul problemelor cu care ne confruntăm, filmele, muzica… Îmi doresc tot ce vrea orice om, inclusiv săritul cu parașuta.
Cum faci față la părerile altor oameni? Mă refer aici la handicapul tău locomotor.
Cum fac față la părerile altor oameni? Niciodată nu am suferit de frustrarea că vreau să fie toți ca mine să vadă cum e. Chiar dacă au fost și încă sunt oameni care se uită mai diferit, pur și simplu îi iau ca atare. Da, domne, am un handicap, nu pot să neg asta… cine poate să vadă mai mult decât învelișul meu, de bine, cine nu, la fel de bine. Nu mă simt așa de victimizat de opresorii cu toate funcțiile fizice bune. Eu sunt eu, am drumul meu în lume și merg înainte. Nu doresc nimănui un handicap. Oamenii privesc ciudat, pentru că nu înțeleg, iar omul se teme de ceea nu cunoaște și nu înțelege, e firesc.
De ce ai ales să mergi la Facultatea de Jurnalism?
Până să aleg jurnalismul, am avut o nebuloasă în cap, îmi făcea cu ochiul asistența socială, comunicarea, relațiile internaționale cu o carieră în diplomație… dandana mare! Trebuia să aleg ceva ce aș putea face, ținând cont de handicap, și în același timp să îmi maximizeze oportunitățile pe care le am, că din punct de vedere fizic și medical, pe piața muncii, nu pot să am șanse egale cu oricine. Nu există șanse egale pentru Nimeni, de tip egalitarist, ci doar să le oferi tuturor șansa la oportunitățile date și fiecare își alege ce poate după merit. În final am ales jurnalismul, pentru că poate cuprinde toate domeniile de activitate, e flexibil și accesibil și îmi place să scriu despre problemele oamenilor, să aflu, să cunosc.
Ai vreun model în acest domeniu?
Nu am un model încă, în sensul că vreau să ajung exact cum a ajuns nu știu cine. Dar da, am repere după care mă ghidez, profesoara și coordonatoarea mea de la licență, Xenia Negrea. Alte repere sunt Toni Sorică din sport, Cătălin Tolontan cu anchetele. Și pe Olavo de Carvalho îl am ca reper. Mai sunt și alții.
Care e părerea ta despre ceea ce se întâmplă acum în presă? Ce schimbări ai aduce?
Luând în considerare trecutul umbros al societății, cu peste 40 de ani dictatură și semidicatură, în care presa era sub jugul propagandei de stat, cred că presa românească cunoaște o evoluție semnificativă în cursul ei de maturizare. Personal, m-aș axa în mod principal, ca instituție de presă, pe asumarea unor valori și principii care ne definesc și apoi facem treabă… Nu merge la nesfârșit să facem la întâmplare. Eu îmi asum principiile și valorile conservatoare de dreapta, tipic liberalismului clasic. E doar părerea mea.
Ce părere ai despre faptul că unii jurnaliști intră în politică?
Sigur, ca profesie, în codul principiilor și valorilor de presă, trebuie să existe regulile de echidistanță, etice, apolitică etc. Limita jurnalismului cu celelalte domenii de activitate nu este fixă, cum am mai spus, jurnalismul este flexibil și fiecare jurnalist poate lua contact mai mult sau mai puțin cu politica, depinde de criteriile lui și de aspirațiile pe care le ale. Nu condamn pe nimeni, ci important este să își facă treaba cu măsură și responsabilitate. Fiecare individ ar trebui să aibă o agendă politică, nu să neapărat să facă politică. Eu personal, nu voi face niciodată politică activă, dar asta nu înseamnă că nu am o agendă politică. Prefer să rămân în mediul privat, în cazul profesiei dacă o practic pe termen lung sau mediu, iar auxiliar aș face antreprenoriat.
Și jurnaliștii pot realiza legături cu mediul politic în afara profesiei. Este decizia lor dacă se implică mai mult, important este să nu le afecteze profesia pentru care sunt activi.
Ce părere ai despre faptul că nu există nicio delimitare clară a acestei profesii? Vreau să spun că nu este ca în alte domenii, unde fără studii de specialitate nu poți profesa și unde ca să ajungi activ trebuie să treci printr-o serie de selecționări.
Întrebarea este foarte bună. Mă străduiesc să am o abordare cât mai amplă. În cartea lui David Randal, intitulată „Jurnalistul universal” făcea trimitere la cazul Japoniei în domeniul jurnalismului, spunând că dacă vrei să activezi în domeniul presei, trebuie să intri într-o breaslă, întâi ca ucenic. Dezavantajul ar fi ca în cazul în care breasla s-ar abate de la spiritul de apărător civic al cetățeanului, rolul de informator ar fi virusat și informația reală s-ar pierde în fals.
Pe de altă parte, nu este bine nici așa, să nu existe o delimitare a domeniului, pentru că tot așa, se poate amesteca informația falsă cu cea verificată ca adevărată. Inclusiv la agenții mari se poate întâmpla asta din mai mulți factori. De exemplu, există multe site-uri de știri care au efectiv menirea de a dezinforna prin informare, fie că vorbim de rețele cu profil rusesc, chinezesc etc care au interesele lor, subminând rolului de informator obiectiv al presei. Sunt multe de zis, pentru că este foarte complexă dezbaterea. Eu, personal, aș alege o variantă de mijloc, fiecare jurnalist nou care nu are facultate, pe perioada cât vrea să activeze în domeniul presei, fie ca independent sau nu, să aibă un certificat în urma unei pregătiri, acreditării, exact ca la cabinetele stomatologice, pentru că nu este suficient decât să ai talent literar și oratoric.
În viziunea mea, ca un ipotetic angajator, aș întreba candidatul întâi și întâi, ce l-a determinat să aleagă acest domeniu, ce principii și valori îl guvernează pe el ca individ? Sună filosofic rău de tot, dar viața și implicit modul cum ne ancorăm in societate, prin prisma relațiilor interumane, ne fac să avem nevoie de un sistem de referință valoric la care să ne raportăm. Poate greșesc, dar asta este părerea mea.
Fiecare agenție de presă ar trebui să dețină stagii de pregătire pentru noii veniți dacă aceștia nu au o facultate sau o școală de jurnalism făcută. Fabricarea de știri false va exista mereu, din păcate. Nu se poate stopa asta, la fel ca minciuna omului. Fie că jurnalistul este acreditat sau nu, tot va găsi o cale de a manipula și dezinforma. În paralel, și publicul va trebui să își formeze o cultură mediatică de a desluși informația falsă de cea adevărată. Ori, lucrul ăsta, formarea unei culturi mediatice, nu se poate impune din public, ci din mediul intim și privat al fiecărui cetățean de a ști să facă diferențe între informare și dezinforma.
Dezbaterea poate fi ramificată în alta mai mică, aceea că bloggerii și vloggerii au o formă apropiată de domeniul de activitate al jurnalismului și atunci delimitarea nu ar mai fi posibilă delimitarea, pentru că nu poate compara cu intrarea în baroul avocaților. Ori se acceptă ca bloggingul și vlogginul ca activități în cadrul jurnalismului, lucru care ar slăbi dreptul la liberă exprimare; ori se renunță la încercarea de delimtare a domeniului de presă și se ne axăm mai mult pe educarea publicului de a sesiza ce este fals și ce este adevărat. Alegerea de care am vorbit cu delimitarea domeniului de presă prin acreditare este strict legată de întrebare, însă dacă luăm în calcul și vlogginul și blogginul, delimitarea nu cred că se poate face în mod strict, pentru că aceleași informații pe care le oferă un jurnalist acreditat, la fel o poate face și un blogger sau un vlogger care doar preluează o informație.
