Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Olt a scos la concurs două posturi de inspector în cadrul Serviciului Beneficii de Asistență Socială, Programe de Servicii Sociale, Incluziune Socială, Egalitate de Șanse – Compartimentul Beneficii de Asistență Socială, Programe de Servicii Sociale. Este vorba despre un post de inspector, clasa I, grad profesional superior și un post de inspector, clasa I, grad profesional debutant. Contractele sunt pe perioadă nedeterminată.
Candidaţii trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durata, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum șapte ani (pentru inspector, clasa I, grad profesional superior) și curs operare calculator dovedit cu certificat de absolvire.
Proba scrisă a concursului va avea loc în data de 13 mai 2019, iar interviul pe 15 mai. Termenul limită de depunere a dosarelor este 6 mai 2019. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a instituţiei.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Olt, din Slatina, Aleea Tineretului numărul 1A, sau la numerele de telefon: 0249/410.201, interior 209.