CEL MAI BOGAT MEDIC VETERINAR DIN OLT

0
1695

Aproape 2,3 miliarde ROL. Aceasta este suma câștigată de un medic veterinar concesionar din Olt, într-un an, arată o statistică realizată de Gazeta Oltului pe baza datelor furnizate de Administrația Județeana a Finanțelor Publice Olt.

Medicii veterinari concesionari care dețin cabinete medicale individuale au avut în 2019 venituri cumulate care s-au ridicat la peste 20 miliarde ROL, cifre rezultate în urma declarațiilor depuse la Fisc.

Potrivit informațiilor oferite de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP), la solicitarea Gazeta Oltului, numărul medicilor veterinari concesionari din Olt care au depus declarații la Fisc că au obținut venituri a fost în 2019 de aproximativ 45, cu toate că în realitate numărul acestora este mult mai mare.

„ 44 de medici veterinari concesionari din Olt au depus declarații fiscale și au obținut venituri în anul 2019, în cuantum de 2.026.068 de lei”, a precizat șeful AJFP Olt, Florinel Meleru, la solicitarea Gazeta Oltului.

Cel mai mare venit declarat de medicii veterinari concesionari în anul 2019 a fost de 229.434 lei (adică aproape 2,3 miliarde ROL). Conform sursei citate, în 2019, câștigurile celor mai bine plătiți zece medici veterinari concesionari din Olt au însumat 1.266.950 lei.

Revenind însă la câștigurile primelor zece cabinete veterinare din județul Olt, în anul 2019, trebuie spus faptul că primul loc este ocupat de un medic veterinar care a câștigat într-un an 229.434 lei ceea ce înseamnă că în medie lunar venitul obținut de acesta a fost de 19.119 lei.

Pe locul al doilea, în topul câștigurilor se situează un medic veterinar concesionar care a declarat un venit anual de 194.790 lei. Locul al treilea este deținut de un veterinar care a înregistrat câștiguri de 181.641 lei, în timp ce pe poziția a patra s-a situat un doctor veterinar concesionar care în 2019 a câștigat 126.908 lei lei. Pe locul cinci se află un medic veterinar care a obținut în 2019 venituri care au totalizat 117.228 lei. Locul sase în ierarhia câștigurilor este deținut de un doctor veterinar concesionar care a obținut venituri în 2019 de 90.565 lei, în timp ce poziția a șaptea este ocupată de un veterinar care a câștigat într-un an 87.663 lei. Locurile opt si noua sunt ocupate de alți doi medici veterinari concesionari care au obtinut într-un an venituri de 82.021 lei si respectiv 78.771 lei, în timp ce ultimul loc în top zece este ocupat de un medic veterinar care a câștigat într-un an 77.929 lei .