VENITURI DE INVIDIAT OBȚINUTE DE NOTARI ȘI AVOCAȚI DIN OLT

0
1363

Un oltean a câştigat în 2019 practicând o profesie liberală aproximativ 1.600.000 RON, echivalentul a 687 salarii minime brute pe economie. Este vorba despre un notar care conduce în topul celor mai bine plătiţi practicanţi de profesii liberale din Olt cu un venit mediu lunar ce depășește 1,3 miliarde ROL. Asta înseamnă că, în fiecare zi, din cele 365 ale anului, avocatul a câstigat 4.331 RON (adică peste 43 de milioane ROL).

Veniturile totale obţinute de avocaţi, notari şi experţi contabili din Olt în 2019 au depășit 290 miliarde ROL. „Suma totală obținută de avocați, notari și experți contabili în anul 2019 este de 29.309.315 RON, iar numărul contribuabililor care au declarant aceste venituri este de 474”, a precizat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Olt, Mihaela Marinescu, la solicitarea Gazeta Oltului.

Conform aceleiaşi surse, veniturile încasate în 2019 de primii zece executori judecătorești, notari și avocați din județul Olt însumează 9.736.275 RON, adică peste 97 de miliarde ROL.

Gazeta Oltului a realizat un top al primelor zece venituri declarate de către practicienii de profesii liberale, având la bază datele AJFP Olt, furnizate la solicitarea cotidianului nostru.

Astfel, cel mai mare venit încasat de un practician de profesii liberale oltean, în speță notar, s-a ridicat, în 2019, la 1.581.048 RON (adică aproape 16 miliarde ROL). Pe locul doi în topul primelor zece venituri realizate din activități liberale se situează un notar care s-a îmbogățit cu 1.577.562 RON. Tot din activități liberale, un notar a câștigat 1.188.042 RON, plasându-se pe locul trei în acest clasament. Locurile patru, cinci și șase în acest top sunt ocupate de doi notari și un avocat care au obținut venituri din activități liberale de 1.151.287 RON, 885.581 RON și respectiv 872.700 RON. Pe locurile șapte și opt se situează un notar și un executor judecătoresc cu câștiguri de 749.311 RON, respectiv 692.092 RON. Locul nouă în clasament este deținut de un avocat care în 2019 a obținut un  venit de 530.933 RON. Ultimul loc în top zece este ocupat de un avocat din Olt care a câștigat în 2019 nu mai puțin de 507.719 RON.