ANES și Clubul Carmen București au încheiat un parteneriat pe termen lung

0
241

La sediul Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) a avut loc o întalnire la care au participat, din partea ANES: doamna Luminița Popescu, secretar de stat, doamna Monaliza Cîrstea, director și din partea Clubului de Fotbal Carmen București (FC Carmen București): domnul Ovidiu Onosa, președinte, domnul Marincea Cristian, administrator și doamna Renata Vișan, consilier comunicare.
Cu acest prilej s-au pus bazele unei cooperări pe termen lung, concretizată prin semnarea unui acord de parteneriat, care vizează, în principal, asigurarea promovării egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, cu scopul eliminării stereotipurilor și discriminării de gen în fotbalul feminin.
Astfel, cele două entități au convenit asupra necesității colaborării prin diferite proiecte, acțiuni și evenimente, a susținerii agendelor individuale și comune, precum și a promovării reciproce.
Principalul obiectiv al parteneriatului vizează asigurarea promovării egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, atât în ceea ce privește manifestările sportive, prin acțiuni de încurajare a participării femeilor la activități sportive profesioniste, cu scopul eliminării stereotipurilor și a discriminării de gen, cât și prin derularea de activități, acțiuni, sau evenimente, organizate în parteneriat, pentru promovarea integrării principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați în sport și pentru creșterea gradului de sensibilizare a publicului în ceea ce privește fenomenul de violență împotriva femeilor și fetelor.