Reunesc într-un singur articol cele două titluri pentru a sublinia că, cel puțin pentru mine, ziua de 1 Decembrie are o dublă semnificație. În primul rând, bineînțeles, ca pentru toți românii de pretutindeni, 1 decembrie înseamnă Ziua Națională a României, ziua în care porțile istoriei s-au deschis, mai largi ca niciodată, permițând destinului românesc să defileze pe sub arcul de triumf al eternității.
Copil fiind, auzeam de la părinții mei că, pe vremea copilăriei lor, sărbătoarea națională a românilor era 10 Mai, ziua de naștere a primului rege al României. Nu prea înțelegeam eu, atunci, cum poate o zi de naștere a unui om să fie sărbătorită ca zi de naștere a unei națiuni, dar, mai ales, nu înțelegeam cum România a putut să aibă o altă zi națională decât 23 August. Nu ajunsesem încă să înțeleg cum se învârtește roata istoriei și că istoria poate să-și schimbe culoarea și conținutul după cum decid conducătorii.
Prima mare schimbare de conținut și culoare a fost după venirea comuniștilor la putere, pe turelele tancurilor sovietice. În 1945, guvernul condus de Petru Groza decidea ca 23 august să fie sărbătorită în fiecare an ca zi a eliberării de sub jugul fascist. În 1948, după alungarea regelui și proclamarea republicii populare, România avea deja asociată o nouă zi națională – 23 August 1944 – și un nou imn. A urmat colectivizarea, naționalizarea, uciderea, întemnițarea și izolarea opozanților, sărăcirea în masă, ruperea României de lumea liberă și de rădăcinile ei europene. O jumătate de veac comunist, cu români obligați să suporte o propagandă axată pe minciună și falsitate, cu consecințe care se văd și astăzi, la 30 de ani de la prăbușirea comunismului, în raporturile dintre cetățeni și conducători. Noii conducători nefiind alții decât foștii comuniști, au păstrat multe din vechile apucături, motiv pentru care românii încă mai privesc cu suspiciune politicile publice care li se propun.
A doua mare schimbare a fost cea de pe urma căreia suntem ceea ce suntem în prezent (abstracție făcând de adevărul mult mai complex după care suntem ceea ce suntem în prezent datorită întregii noastre istorii). 23 August a fost înlocuit cu 1 Decembrie ca zi națională a României. De fapt, s-a restabilit normalitatea care ne spune că o zi națională trebuie să evoce chiar ziua de naștere a unei națiuni. La 1 Decembrie 1918 chiar s-a născut națiunea română, atunci a putut să vadă ea lumina zilei și albastrul senin al cerului. După ce, secole întregi, părți din trupul ei au crescut în pântecul imperiilor înconjurătoare, la 1 Decembrie 1918 toate membrele disparate s-au reunit în corpul comun numit, pentru veșnicie, România. Ca loc special de celebrare a acestei zile a fost ales Alba Iulia, orașul în care Mihai Viteazu a intrat triumfător, la 1 noiembrie 1599, la câteva zile după victoria de la Șelimbăr, și de unde, în 1600, el se decreta unic conducător al Țării Românești, Transilvaniei și Moldovei. Alba Iulia este, totodată, orașul în care, la 1 Decembrie 1918, a avut loc ședința Marii Adunări Naționale care a hotărât Unirea Transilvaniei cu România, act care consacra desăvârșirea statului național unitar român. Declarația de la Alba Iulia este, de fapt, actul de naștere al României contemporane. De aceea, 1 Decembrie se sărbătorește ca Ziua Națională a României pe întregul cuprins românesc. Este ziua în care națiunea română își afirmă în mod festiv identitatea și își clamează ceremonios dreptul de a sta alături de toate națiunile lumii.
La 1 Decembrie, așadar, un popor întreg îi urează Țării: La mulți ani, România! Dar cei care au urechi să audă, pot distinge în plus, plutind în eter dinspre județul Olt, încă o urare mai specială: La mulți ani, Gazeta Oltului! Se împlinesc 25 de ani de când, la 1 decembrie 1995, în galaxia Guttenberg a răsărit o nouă stea. Se numea „Gazeta Oltului” și nu venea de la ani-lumină depărtare. Venea din inimile unor entuziaști în frunte cu Paul Dobrescu, cel care și asigura finanțarea ziarului. Se înțelege, prin urmare, că dacă 1 Decembrie este Ziua României, este, totodată, și Ziua Gazetei Oltului.
Cu fiecare an care a trecut din 1995 încoace, Gazeta Oltului a acumulat continuu capital de încredere din partea cititorilor, un capital reinvestit în calitatea fiecărei apariții editoriale. De la bun început s-a afirmat ca un campion al presei locale din județul Olt și nu a încetat să joace corect pe terenul adevărului și obiectivității. Este principalul motiv pentru care și astăzi, la un sfert de veac de la prima apariție, Gazeta Oltului este considerată nava amiral a presei oltene, la bordul căreia s-au format numeroși căpitani de cursă lungă, ale căror nave plutesc acum independent în apele realităților județene. Dumitru Sârghie, Ion Franțescu, Mihaela Bobaru, Georgiana Leulescu, Laura Mira, Valentin Ciurea, Cristina Ciocan, Costel Mirea, Alin Bălan, George Radu, Florin Diaconu își conduc acum propriile lor organe de presă, cu toții exersând primele exerciții, ca ziariști, pe puntea de comandă a Gazetei Oltului. Alături de aceștia, aproape toată floarea cea vestită a presei locale din Olt își datorează parfumul faptului că, mai mult sau mai puțin, s-a regăsit cândva ca o petală în inflorescența care a fost și va fi perpetuu Gazeta Oltului. În această galerie ilustră, permiteți să se includă și subsemnatul.
Constantin Smedescu
