Mașini aduse de peste hotare, dezmembrate la Ipotești

0
524

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de comisari ai Gărzii de Mediu Olt au efectuat controale privind comerțul cu piese auto „second-hand”, în cadrul unui plan de acțiune derulat la nivel național.

În urma contoarelor derulate joi, 26 noiembrie, un bărbat din Ipotești dezmembra mașini ce erau aduse din afara țării.

„Astfel, în urma activităţilor desfășurate, pe raza comunei Ipotești, județul Olt, polițiștii au identificat un bărbat, de 34 ani, din comuna Ipotești, care ar fi dezmembrat autovehicule, în afara cadrului legal. Cu ocazia controlului efectuat au fost găsite 29 autovehicule supuse dezmembrării, despre care există suspiciunea că ar proveni din afara țării și care urmau să fie comercializate în România”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Bărbatul nu a putut face dovada provenienței tuturor autovehiculelor aflate în curtea imobilului respectiv.