Peste 300 de cazuri COVID, în Slatina. Incidența în fiecare localitate

0
967

Potrivit datelor transmise de către Prefectura Olt, incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile în județul Olt este de 1,69 la mia de locuitori, iar pentru 34  de localități nu a fost înregistrat, în ultimele 14 zile, nici un caz pozitiv Covid-19, aceste localități fiind „verzi”.

Comuna Oporelu are o incidență de 4,24, însă raportat la populația localității, care are 1.179 locuitori, sunt 5-6 cazuri în toată comuna.

În Slatina incidența este de 4,03, iar surse din cadrul Prefecturii Olt au precizat că sunt 332 slătineni confirmați cu virusul SARS-COV2, în acest moment.

Potrivit datelor transmise de către DSP Olt, situația epidemiologică se prezintă astfel:
-1.291 persoane externate vindecate;
-180 persoane internate;
-25 pacienți la ATI;
-1.156 persoane aflate în izolare la domiciliu;
-1.600 persoane aflate în carantinare la domiciliu;
-15.187 persoane testate de la începutul pandemiei;
-5.079 cazuri confirmate la nivelul județului;
-133 decese.

Incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile, conform datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Olt, pentru data de 12 noiembrie, la nivelul județului și la nivelul unităților administrativ teritoariale din județul nostru este:

1.Comuna Oporelu          4,24

2.Municipiul Slatina       4,03

3.Comuna Redea   3,24

4.Municipiul Caracal      3,01

5.Comuna Gura Padinii   3,01

6.Comuna Perieți 2,86

7.Comuna Găneasa         2,78

8.Comuna Baldovinești   2,69

9.Comuna Slătioara         2,62

10.Oras Balș          2,56

11.Comuna Osica de Jos           2,54

12.Comuna Bălteni          2,44

13.Comuna Milcov         2,30

14.Comuna Vișina          2,30

15.Comuna Teslui 2,04

16.Comuna Obârșia        2,03

17.Comuna Oboga          1,81

18.Comuna Corbu 1,80

19.Comuna Colonești      1,78

20.Comuna Optași Măgura       1,77

21.Comuna Morunglav   1,74

22.Comuna Dăneasa       1,70

23.Comuna Șopârlița      1,66

24.Comuna Drăghiceni   1,63

25.Oras Drăgănești-Olt   1,53

26.Oras Potcoava 1,40

27.Comuna Curtișoara    1,36

28.Oras Scornicești         1,35

29.Comuna Osica de Sus          1,31

30.Comuna Mărunței      1,31

31.Comuna Deveselu      1,27

32.Comuna Brâncoveni   1,10

33.Comuna Pleșoiu         1,00

34.Comuna Urzica          0,98

35.Comuna Izbiceni        0,91

36.Comuna Coteana        0,91

37.Oraș Piatra-Olt 0,91

38.Comuna Cârlogani     0,91

39.Comuna Fărcașele      0,84

40.Comuna Valea Mare 0,80

41.Comuna Văleni          0,80

42.Comuna Grădinari      0,80

43.Comuna Bârza  0,77

44.Comuna Tufeni          0,76

45.Comuna Brebeni        0,74

46.Comuna Tia Mare      0,74

47.Comuna Brastavățu    0,72

48.Comuna Dobrun         0,70

49.Oraș Corabia    0,70

50.Comuna Traian          0,69

51.Comuna Grădinile      0,68

52.Comuna Bărăști          0,67

53.Comuna Pârșcoveni   0,66

54.Comuna Bobicești      0,66

55.Comuna Dobroteasa   0,64

56.Comuna Ipotești         0,62

57.Comuna Priseaca       0,61

58.Comuna Movileni      0,61

59.Comuna Cezieni         0,60

60.Comuna Dobrosloveni         0,54

61.Comuna Fălcoiu         0,54

62.Comuna Vitomirești   0,54

63.Comuna Vulpeni        0,46

64.Comuna Băbiciu         0,46

65.Comuna Gârcov         0,45

66.Comuna Sprâncenata 0,44

67.Comuna Vâlcele         0,41

68.Comuna Grojdibodu 0,39

69.Comuna Schitu          0,38

70.Comuna Verguleasa   0,38

71.Comuna Șerbanești    0,37

72.Comuna Vișina Nouă     0,37

73.Comuna Gostavățu     0,36

74.Comuna Radomirești 0,36

75.Comuna Strejești        0,32

76.Comuna Vădăstrița    0,32

77.Comuna Izvoarele      0,29

78.Comuna Crâmpoia     0,29

79.Comuna Bucinișu       0,00

80.Comuna Călui 0,00

81.Comuna Cilieni          0,00

82.Comuna Cungrea       0,00

83.Comuna Dobrețu        0,00

84.Comuna Făgețelu       0,00

85.Comuna Găvănești     0,00

86.Comuna Ghimpețeni 0,00

87.Comuna Giuvărăști    0,00

88.Comuna Ianca 0,00

89.Comuna Iancu Jianu   0,00

90.Comuna Icoana          0,00

91.Comuna Leleasca       0,00

92.Comuna Mihăești       0,00

93.Comuna N.Titulescu 0,00

94.Comuna Orlea 0,00

95.Comuna Poboru      0,00

96.Comuna Rotunda       0,00

97.Comuna Rusănești     0,00

98.Comuna Sâmburești   0,00

99.Comuna Sârbii-Măgura        0,00

100.Comuna Scărișoara 0,00

101.Comuna Seaca         0,00

102.Comuna Spineni       0,00

103.Comuna Ștefan cel Mare    0,00

104.Comuna Stoenești    0,00

105.Comuna Stoicănești 0,00

106.Comuna Studina       0,00

107.Comuna Tătulești     0,00

108.Comuna Topana       0,00

109.Comuna Vădastra     0,00

110.Comuna Vlădila       0,00

111.Comuna Voineasa    0,00

112.Comuna Vulturești   0,00