PERCHEZIȚII. 3.000 de euro, costul unui permis de conducere obținut ilegal

0
1012

61 de percheziții au avut loc miercuri, 8 iulie, în opt județe și în București, fiind destructurată o grupare infracțională formată din cetățeni români și străini bănuită că facilita obținerea ilegală de permise de conducere românești, prin preschimbarea unor permise contrafăcute eliberate de autorități din alte state. Astfel, au fost puse în executare 79 de mandate de aducere, în județele Prahova, Dâmbovița, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Botoșani, Dolj, Constanța și București.

Practic, cetățeni români care nu aveau competențele necesare obținerii dreptului de a conduce trimiteau membrilor grupării datele de identificare, o fotografie și un specimen de semnătură, datele fiind trimise în străinătate pentru întocmirea permiselor. Astfel, permisul realizat fraudulos în străinătate era trimis în România, iar posesorii mergeau apoi la serviciile de profil pentru preschimbarea acestuia cu un permis românesc.

„Ancheta în cauză a început în luna martie 2020, în Ploiești, și a fost apoi extinsă în mai multe județe ale țării și în municipiul București. Din anchetă au rezultat indicii că, începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în prezent, în județele Dâmbovița și Ilfov și municipiul București s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, compus inițial din nouă membri (cetățeni români și străini), la care ulterior au aderat și alți cetățeni români. Grupul era profilat pe săvâşirea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, precum și infracțiuni de fals și de corupție. Scopul grupului l-a reprezentat obținerea de venituri ilicite prin înlesnirea obţinerii contra-cost și în mod fraudulos a unor permise de conducere pentru mai mulţi cetăţeni români care nu posedau competențele necesare obținerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România. Persoanele interesate de obținerea unor permise de conducere puneau la dispoziția membrilor grupării datele de identificare personale, o fotografie și un specimen de semnătură, care erau transmise în străinătate pentru întocmirea permiselor. Ulterior, documentele realizate fraudulos erau expediate în România, iar cetățenii români care intrau în posesia acestora se prezentau la serviciile de profil pentru preschimbarea permiselor de conducere străine cu permise de românești”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Anchetatorii au stabilit că suma totală achitată de un beneficiar al unui astfel de permis se ridica la aproximativ 3.000 euro, aceasta reprezentând diferite comisioane percepute de cetățenii români și străini implicați.

Până în prezent, au fost identificați peste 50 de cetățeni români care fie au obținut permise românești, fie au depus documentele la autoritățile competente pentru preschimbarea permiselor prin acest mod ilicit, o parte dintre aceștia fiind deja semnalați cu diferite încălcări ale normelor la regimul circulației rutiere.

Persoanele vizate urmează a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești pentru audieri, urmând ca după finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.