Zeci de persoane din Olt au încasat ilegal bani de la stat. Cum au reușit

0
553

Peste 160 de familii din judeţul Olt au fost depistate că au minţit în declaraţii pentru a încasa alocaţii de susţinere a familiei. Aceşti beneficiari au ascuns faptul că obţin şi alte venituri sau nu au declarat corect componența familiei, ceea ce ar fi dus la excluderea acestora de la alocaţie. 

Ilegalităţile au fost depistate în urma controalelor efectuate de inspectorii sociali din cadrul AJPIS Olt. Ca urmare, cei peste 160 de beneficiari din Olt au de înapoiat statului aproape 1 miliard ROL, sumă pe care au încasat-o illegal. „În urma controalelor efectuate au fost constituite 168 debite, pentru plăţi necuvenite de beneficii de asistenţă socială ca urmare a obținerii de venituri nedeclarate care duc la excludere, sau nedeclararea corectă a componenței familiei, în sumă de 98.627 de lei. Sunt multe familii care au copii mulți plecați în străinătate și nu îi declară”, a precizat directorul executiv al AJPIS Olt, Ileana Ghiță.

Alocaţia de susţinere a familiei se acordă lunar pe bază de cerere şi declaraţie privind componenţa familiei, veniturilor acesteia şi, după caz, privind frecventarea cursurilor şcolare de către copiii aflaţi în întreţinere, care se înregistrează la primăria localităţii în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi are reşedinţa familia.

Familiile care beneficiază de alocaţie de susţinere familială are obligaţia să comunice în scris primarului în termen de maximum cinci zile orice modificare cu privire la componenţa familiei şi/sau a veniturilor realizate de aceştia. Din păcate, multe familii ignoră această obligație, iar în final se trezesc că vor trebuie să dea banii înapoi.