Desigur, există un temei pentru care guvernul Orban şi-a asumat angajarea răspunderii pe legea bugetului. Din umbra opoziţiei, PSD i-ar fi sărit repede în faţă cu nişte amendamente care i-ar fi dat mari dureri de cap. Or, PNL a înţeles bine că ţara trebuie să pornească în noul an, adică fix de la 1 ianuarie, cu un buget în vigoare. Supunerea lui spre dezbatere în Parlament ar fi condus la o nedorită şi păguboasă întârziere. Tocmai aşa ceva caută PNL să evite prin angajarea răspunderii. Totuşi, dincolo de această raţiune, guvernul Orban crează un precedent care, în condiţiile unei democraţii atât de strâmbe precum a noastră, poate genera un pericol mortal.
Când se întocmeşte un buget, se are în vedere o sumă de bani care trebuie împărţită. Dar această sumă de bani este una estimată, nu există în momentul alcătuirii bugetului, ceea ce înseamnă că la baza unui buget se află totdeauna o viziune, respectiv viziunea guvernului în funcţie cu privire la dezvoltarea ţării în anul următor. Este cea mai importantă lege pe care o iniţiază un guvern, motiv pentru care, în orice democraţie, respingerea ei în Parlament echivalează cu o moţiune de cenzură. Este atât de importantă, încât, prin articolul 138 din Constituţia României, i s-a creat un statut constituţional distinct. Legea bugetului are nevoie de trecerea ei prin Parlament, ca să fie cu adevărat în litera şi spiritul Constituţiei. A ocoli Parlamentul în această chestiune înseamnă să distrugi şi ce a mai rămas din democraţia noastră originală. Niciun guvern de până acum nu a mers cu îndrăzneala atât de departe. Chiar dacă niciunul nu a respectat prevederea legală care instituie data de 15 noiembrie ca termen pentru elaborarea bugetului, nu s-a ajuns totuşi până acolo încât, invocându-se criza de timp, să se adopte un buget prin asumarea răspunderii. Şi avem, slavă Domnului, destule exemple în care s-a mers luni bune fără buget, în anul următor. Şi după ce, din Parlament, bugetul a ieşit ciuruit bine de gloanţele opoziţiei, prin sutele şi miile ei de amendamente. Dar niciodată, absolut niciodată nu s-a pus problema angajării răspunderii pe această lege vitală pentru ţară.
Regula de aur a oricărei democraţii este dezbaterea parlamentară. Numai la ultimul buget al guvernului social-democrat, PNL a depus 600 de amendamente, împingând dezbaterile, uneori, până după miezul nopţii. Nu treceau ele toate amendamentele, putea să nu treacă niciunul, dar erau dezbateri şi opinia publică, prin intermediul presei, lua cunoştinţă de ele şi putea să ia atitudine, atunci când era cazul. Măcar, era un joc democratic, fără respectarea tuturor regulilor, dar era. Acum, ce vrea PNL? Să joace singur, fără opoziţie? El să centreze şi tot el să dea cu capul? Ce-ar însemna ca, de acum încolo, toate guvernele să-şi treacă toate legile prin angajarea răspunderii? Ar fi ca în Imperiul Roman (ca să nu ne referim la perioade mai recente), când trecerea la imperiu s-a făcut cu păstrarea instituţiei republicane fundamentale, adică Senatul, deşi cu un rol decorativ. Oare cine o fi, în cazul nostru, Împăratul?
Până la urmă, toate argumentele avansate de PNL în favoarea angajării răspunderii sunt numai necesare, nu şi suficiente. Şi dacă sunt numai necesare, sunt în afara logicii. O fi el un guvern cu o susţinere parlamentară extrem de fragilă, dar era treaba lui să-şi găsească susţinerea pentru a face faţă dezbaterilor din Parlament. Un Guvern care nu reuşeşte să-şi treacă bugetul prin ploaia de bombe a amendamentelor este un guvern minoritar şi, implicit, impostor.
Angajându-şi răspunderea, guvernul Orban lansează în direcţia democraţiei româneşti o rachetă balistică intercontinentală, după care se poate instala iarna dictaturii. Cel puţin, creând un precedent de acest fel, se deschide larg poarta pentru nişte metehne şi apucături similare din partea guvernărilor ulterioare. Că doar nu şi-o închipui PNL că va rămâne prea mult la guvernare! Şi când PSD va proceda la fel, ce putere morală va mai avea PNL să-l critice?
Constantin Smedescu
