Braserie din Olt, închisă de inspectorii sanitari veterinari

0
2380

Activitatea unei braserii din Olt a fost suspendată de inspectorii Direcției Sanitar- Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt. Autoritățile au descoperit nereguli grave care puteau pune în pericol sănătatea populaţiei.

Specialiştii DSVSA Olt au efectuat în luna octombrie mai multe acțiuni de control pentru a preîntâmpina apariția îmbolnavirii oamenilor în urma consumului de produse alimentare de origine animală și nonanimală.

În acest sens, au verificate nu mai puțin de 303 obiective: abatoare, unităţi de produse din carne, centre de ambalare ouă, depozite frigorifice, restaurante, braserii, fast-food-uri, pizzerii, laboratoare de cofetărie/patiserie, puncte mobile, supermarket-uri, magazine alimentare, magazine de desfacere a peştelui, carmangerii, măcelării și pieţe agroalimentare.

Cu ocazia acestor controale au fost depistate nereguli de la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. Principalele nereguli constatate au fost: etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării ; condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție şi de comercializare ; manipulare necorespunzătoare a produselor alimentare ; nerespectarea programului de autocontrol și depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare şi nerespectarea criteriilor de compatibilitate .

Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 13 avertismente conform O.G. 2/2001 şi  două sancțiuni contravenționale, conform H.G. 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în valoare de 11.200 de lei. De asemenea, a fost emisă o ordonanţă de suspendare a activităţii pentru o braserie, unde s-a constatat neigienizarea spaţiilor şi a echipamentelor de lucru, lipsa etichetelor pe unele produse, fiind reţinute oficial 10 kg de produse din carne şi semipreparate ”, se precizează într-un comunicat al DSVSA Olt.