Nicușor Rotaru ”lovește” din nou

0
579

Nicuşor Rotaru, poliţistul din oraşul Potcoava, care săptămâna trecută ocupa prima pagina a ziarelor din țară, după ce agresase cu brutalitate o femeie din localitate, acum ”lovește” din nou. În weekendul trecut, omul legii a ameninţat cu bătaia, prin mai multe SMS-uri,  un tânăr de 19 ani, tot din Potcoava. Fapta sa i-a adus un nou dosar penal, fiind cercetat pentru ameninţare.

„În această zilei de marți un tânăr, de 19 ani, din orașul Potcoava, a sesizat faptul că la data de 3 noiembrie, ar fi fost amenințat cu acte de violența, de către un polițist din cadrul Poliției orașului Potcoava, prin intermediul unor mesaje telefonice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Rotaru are două dosare penale. În trecut, acesta a lipsit nemotivat de la serviciu și chiar a venit în timpul programului de lucru sub influența băuturilor alcoolice, fiind cercetat disciplinar de superiori. În urmă cu șase ani, polițistului i s-a ridicat dreptul de port armă.

Alexandra N.