Interviu cu Mihai Cârloganu, preşedinte TLDE Olt

0
1276
„Partidele şi politicienii care vor empatiza cu spiritul noii generaţii vor conduce România” – interviu cu Mihai Cârloganu, preşedinte TLDE Olt, un tânăr frumos şi… încă liber!
S-a născut la 21 ianuarie 1990, în Slatina. A absolvit Colegiul Naţional „Radu Greceanu”, apoi Facultatea de Mecanică din Craiova, specializându-se în autovehicule rutiere. Proaspăt absolvent, s-a lansat imediat în lumea afacerilor, înfiinţându-şi propria firmă. În paralel, a urmat, timp de 3 luni, şi un curs postuniversitar de introducere în securitatea naţională, în cadrul Colegiului Naţional de Apărare Bucureşti. Din februarie 2017, este angajat la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Craiova, instituţie pe care, de fapt, o conduce. Între timp, şi-a încercat forţele şi în politică, dovedind abilităţi care-l recomandă ca pe un politician cu viitor. A condus organizaţia de tineret a PNL Olt, a fost vicepreşedinte naţional al tineretului liberal, iar în urma alegerilor locale din 2016 a fost ales consilier în Consiliul Local Slatina. În prezent este preşedinte al organizaţiei de tineret ALDE şi secretar general al organizaţiei ALDE Slatina.
– Cum ai terminat facultatea, n-ai stat prea mult pe gânduri. Ai şi luat viaţa pe cont propriu, ţi-ai creat propria afacere şi ai intrat în politică. Ce anume te-a îndemnat să faci şi politică?
– În toamna lui 2013 m-am înscris în Partidul Naţional Liberal. Am considerat că acest partid mă reprezintă, că aici îmi pot construi o carieră. Mi-am dorit o implicare în viaţa comunităţii, iar politica îmi oferea un câmp larg de acţiune. În acelaşi timp, mi-am dorit să apar în faţa concetăţenilor mei ca unul care face o altfel de politică, prin care să le câştig încrederea, să am o cu totul altă percepţie în ochii lor, diferită de a politicienilor cu care au fost obişnuiţi.
– Şi chiar ai reuşit să fii altfel? Chiar ai putut să-ţi impui propria notă pe portativul muzicii liberale?
– Păi, tocmai din această direcţie au şi venit dezamăgirile. La puţină vreme după alegerile din 2016, pentru primăria municipiului, după ce organizaţia Slatina obţinuse un scor istoric, conducerea ei în frunte cu candidatul de atunci, Marius Bălaşa, a fost decapitată fără absolut nicio justificare. Obţinuse 9000 de voturi, cam o treime din total, cât toţi candidaţii liberali la un loc, din 1990 încoace, şi tot a fost sancţionată pentru ratarea primăriei. Mi-am dat seama atunci că, de fapt, conducerea judeţeană a PNL, în frunte cu Gigel Ştirbu, nu şi-a dorit în niciun moment ca Marius Bălaşa să câştige alegerile. Am realizat atunci că în PNL Olt nu se va ţinti niciodată mai sus de locul II în orice competiţie electorală. Astfel, după cea mai mare dezamăgire care a venit dinspre Klaus Iohannis, pe care-l susţinuserăm cu tot avântul de care am fost capabili în cursa prezidenţială şi care aproape imediat s-a dovedit a fi paralel cu funcţia de preşedinte al României, a venit şi dezamăgirea dinspre organizaţia PNL Olt, care a impus, repet, în mod absolut nejustificat, o altă conducere a organizaţiei Slatina. În acel moment am decis să mă delimitez de toate acţiunile partidului, de conducerea acestuia şi am demisionat din toate funcţiile deţinute în partid, inclusiv din calitatea de consilier PNL în Consiliul Local Slatina, calitate ce mi-a fost conferită de slătineni, prin vot.
– Ce ai simţit când te-ai rupt de un partid în care, totuşi, într-un timp scurt, te afirmaseşi foarte bine şi începuseşi să urci nişte trepte?
– Bineînţeles că mi-a părut rău! Cu mulţi dintre foştii colegi întreţin şi acum relaţii destul de bune, chiar de prietenie. Dar cel mai rău mi-a părut atunci când am demisionat din Consiliul Local. Vreau să ştiţi că m-am simţit extrem de onorat să fac parte din Consiliul Local al municipiului Slatina. Mă şi vedeam printre cei mai activi consilieri, cu proiecte şi iniţiative îndrăzneţe, care să capteze interesul şi adeziunea majorităţii. Îmi propusesem, de pildă, să lupt pentru transparenţă, pentru un alt fel de a face administraţie, pentru un alt fel de politică, ce mai, voiam să schimb multe. Am vrut, de pildă, ca şedinţele Consiliului Local să fie transmise în spaţiul virtual. Simţeam, cum vine vorba, că pot muta şi munţii din loc. Dar cu o condiţie: să am susţinerea partidului. Când mi-am dat seama că aceasta nu va veni niciodată, am simţit că-mi fuge pământul de sub picioare. Şi încă ceva: pentru că-n toată istoria sa postdecembristă PNL a fost perceput ca un partid măcinat de orgolii, îmi propusesem să demonstrez că şi în PNL se poate lucra în echipă pentru mai mult timp. Şi din acest punct de vedere aveam să mă conving de contrariu. Am încercat o vreme să rezist, să rămân în picioare şi să înfrunt mediocritatea şi lipsa de identitate politică a celor care, în loc să mă susţină, dimpotrivă, îmi reproşau tocmai implicarea. Pentru ei, cel mai bine era să stau cuminte în banca mea. Ei bine, am ieşit din bancă, dar şi din clasa în care, cum aţi remarcat şi dvs, reuşisem, într-adevăr, să mă afirm.
– Dar n-ai stat prea mult pe afară.
– Doar câteva luni. În primăvara lui 2017 eram deja membru ALDE. Propunerea de a mă înscrie în acest partid a venit din partea deputatului Mihai Niţă. O propunere de nerefuzat, cunoscându-l pe d-l deputat ca pe un om vertical şi pe încă unii din echipa dânsului, la fel, animaţi de gândul de îndrepta multe în politica românească. Aşa am ajuns în ALDE, găsind aici exact acea atmosferă după care tânjisem tot timpul în PNL, adică un spirit de echipă şi o dorinţă comună de a acţiona astfel încât şi politica să înceapă să fie percepută ca o cale de a ajunge la inima oamenilor.
– Ca tânăr pornit să străbată deşertul politicii româneşti, speri să ajungi cândva pe acel mult visat pământ al făgăduinţei?

–          Dacă vorbiţi de un deşert al politicii, să ştiţi că acesta nu e presărat numai cu mărăcini. Din loc în loc sunt şi oaze încărcate de verdeaţă, unde călătorul prin pustiu îşi poate reface forţele şi îşi poate reproiecta drumul mai departe. În ce mă priveşte, eu am găsit în ALDE o astfel de oază, cu mulţi copaci înalţi şi drepţi şi cu multe izvoare limpezi, unde nu am avut decât să-mi schimb vechile haine prăfuite cu altele noi, care se potriveau perfect staturii mele politice. În noile condiţii, da, sper să ating un pământ al făgăduinţei, aceasta însemnând să-mi realizez idealurile în politică, adică să pot să însemn ceva pentru comunitatea locală şi naţională.

–          Ce înseamnă, după tine, să ai viziune în politică?

–          E simplu: să faci ceva de durată! De pildă, să promovezi o lege şi nimeni să nu se mai atingă de ea vreo 15-20 de ani. Asta înseamnă că tu ca legiuitor ai putut să priveşti destul de departe, că privirile tale au străpuns cortina viitorului şi au atins nişte orizonturi de neatins pentru o vedere obişnuită. Tocmai viziunea este ceea ce a lipsit până acum în politica românească. Am modificat la legi pe bandă rulantă şi nu am fost în stare să construim nimic trainic.

–          Putem să vorbim de un model cultural postdecembrist?

–          Da! Ne-a plecat mare parte din tineri şi datorită faptului că s-a promovat cu insistenţă ideea că banii reprezintă singurul lucru care contează. Noul model cultural al societăţii româneşti postdecembriste s-a constituit în jurul banilor, nu s-a centrat în niciun fel pe respectul muncii şi pe valoarea reală. Încă din şcoală copilul se obişnuieşte cu ideea că poate răzbate şi fără să muncească. Ia note de trecere fără să înveţe nimic, promovează chiar şi cu un număr de peste 100 de absenţe nemotivate, başca cele motivate cu adeverinţe medicale foarte uşor procurate. În facultate, mergi la cursuri dacă ai chef, un referat poţi să-l predai şi mâine, şi peste o săptămână, şi peste o lună. Aşa se face că, după absolvire, tânărul se lansează în viaţă cu această idee fixă şi obsesivă: să obţină bani cât mai mulţi într-un timp cât mai scurt. Iar efectul imediat este că a scăzut drastic nivelul de competenţă în toate domeniile, inclusiv în politică.

–          Ce-i de făcut?

–          Dacă aş spune că nu e nimic de făcut, că nu putem decât să ne lăsăm în seama acelor forţe interioare ascunse ale societăţii, care mai echlibrează, în mod natural, mecanismul social, aţi spune că am căzut şi eu, ca mulţi din generaţia mea, de altfel, în plasa resemnării. Dar nu! Se poate ieşi din această fundătură, iar anul acesta şi cel următor sunt hotărâtori, în opinia mea, pentru o schimbare de paradigmă în ce priveşte evoluţia societăţii româneşti pentru o lungă perioadă de aici înainte. Căci dintr-o fundătură se poate ieşi nu, pur şi simplu, printr-o schimbare de direcţie, nu mai există cale de întors într-o fundătură, nici stânga, nici dreapta, ci printr-un salt peste prăpastia care s-a creat în timp, tăind drumul şi împiedicând mersul înainte. Numai că, pentru a sări peste o asemenea prăpastie, este nevoie de curaj. Ce aş face eu ar fi să cultiv pe toate planurile şi cu toate mijloacele ideea de curaj. Le-aş spune tuturor celor din generaţia mea să aibă curaj, să îndrăznească să spargă nişte bariere, să străpungă nişte orizonturi aparent închise, să treacă peste cutume încetăţenite şi să se autovalorifice la maximum în beneficiu personal şi social. Să fim cât mai inventivi şi creativi. Ne-am obişnuit în prea multe situaţii să luăm totul de-a gata. Dacă vedem pe cineva că a avut succes într-un anumit domeniu, ne grăbim să-l urmăm, să copiem modelul. Nu ne mai gândim decât să facem ca el şi nu luăm în calcul decât succesul. Alternativa opusă este respinsă din capul locului. Şi când se întâmplă, au loc adevărate prăbuşiri interioare.

–          Crezi că s-a schimbat ceva în mentalitatea politică a tinerei generaţii, în ultimul timp?

–          În mod cert, se observă o anumită schimbare de mentalitate. Tânăra generaţie nu se mai mulţumeşte cu puţin din partea clasei politice. Nu mai vrea jumătăţi de măsură. Nu se mai lasă păcălită. S-a ars de atâtea ori cu ciorba, că acum suflă şi în iaurt. De aceea zic eu  că 2019 şi 2020 vor fi ani hotărâtori. Partidele şi politicienii care vor empatiza cu spiritul noii generaţii vor conduce România, de la Bruxelles şi de la Bucureşti.

–          Eşti optimist în ce priveşte şansele ALDE în alegerile din acest an?

–          Sunt convins că vom obţine un scor bun la alegerile europarlamentare, ceea ce ne va da dreptul să avem reprezentanţii noştri în Parlamentul European, care să promoveze interesele României acolo, să nu uite niciodată că sunt români. În ce priveşte alegerile prezidenţiale, este ştiut că d-l Tăriceanu este opţiunea noastră, iar dacă şi PSD se va hotărî să-l susţină, într-o candidatură comună, nu mai încape îndoială că domnia sa va fi noul preşedinte al României.

–          Aşa să fie!