Sătenii din Rusăneşti au tăiat aproape toţi porcii. Ce au mai găsit medicii veterinari atunci când au ajuns la Rusănești

0
1052

Medicii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt s-au întors, miercuri, la Rusăneşti, pentru a duce la îndeplinirea decizia luată, aceea de a ucide toți porcii, după ce la nivelul localității au fost confirmate trei focare de pestă porcină africană.

Primarul comunei Rusănești, Alexandru Chirea, susține că de data aceasta localnicii nu s-au mai opus acțiunii de stârpire a porcilor. Și asta pentru că, după ce, marți, medicii veterinari au fost blocați să-și ducă la îndeplinire decizia și au plecat, sătenii din Rusănești au tăiat tot ce mai era de tăiat. Au oprit doar porcii pe care îi aveau de vânzare, știind că, după ce îi vor preda autorităților, vor primi despăgubiri.

Au venit cei de la DSVSA, au început acțiunea, ce să facem. Localnicii au tăiat deja porcii. Cred că s-au tăiat undeva la 700-800 de capete de porci la nivelul întregii localități. Or mai fi 200-300 de porci rămași.  Oamenii i-au păstrat doar pe cei care-i mai aveau de vânzare. Prețul pe care îl vor primi oamenii este de 10 lei /kilogram. Le-au promis oamenilor că o să-i despăgubească în maxim 30 de zile”, a spus primarul din Rusăneşti, Alexandru Chirea. 

Porcii uciși au fost îngropaţi la marginea localităţii. La nivelul localităţii Rusăneşti au fost confirmate trei focare de pestă porcină africană. Potrivit DSVSA Olt,  alte 29 de probe au fost prelevate de la porcii din exploatațiile învecinate focarelor, însă toate au fost negative.