Peste 1000 de gospodării din Olt, în beznă

0
393

Peste 1000 de gospodării din șase localități din județul Olt au rămas fără energie electrică după prima zăpadă căzută, mai multe echipaje de la Distribuție Oltenia intervenind pentru remedierea avariilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu, luni dimineață, la ora 07.00, erau nealimentați 1.043 de consumatori din localitățile Orlea, Gura Padinii, Grădinari, Teslui, Strejești și Brebeni.

Județul Olt se află sub Cod Galben de ninsori, lapoviță și ploaie, de duminică seara, de la ora 22.00, atenționarea meteorologică urmând să expire luni, la ora 10.00.