Internet wireless gratuit în spații publice

0
220

Municipalităţile din România pot solicita finanţare europeană pentru instalarea de puncte de acces public și gratuit la internet wireless.

Comisia Europeană lansează prima cerere de proiecte prin programul „WiFi4EU”.

În această rundă vor fi acordate bonuri valorice de 15.000 de euro fiecare pentru primele 2.800 de municipalităţi care se înscriu. Vor fi distribuite minimum 15 bonuri pentru fiecare stat-membru.

Pentru a solicita finanţare, municipalităţile trebuie să depună candidatura pe platformă în perioada 7 – 9 noiembrie.

Selecţia se va face pe principiul „primul sosit, primul servit”, motiv pentru care candidatura trebuie depusă cât mai rapid în intervalul respectiv.

Bonul valoric poate fi utilizat pentru instalarea de puncte de acces gratuit la Wi-Fi în spaţii publice precum parcurile, pieţele şi clădirile publice, bibliotecile, muzeele și centrele de sănătate, peste tot în Europa.

Sursa: realitatea.net