Primar din Olt, trimis în judecată de DNA pentru că a pretins șpagă

0
1400

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primarului comunei Deveselu, Ion Aliman, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Anchetatorii susțin că edilul șef a pretins în mod direct reprezentantului unei Asocieri de firme (martor în cauză) suma de 50.000 lei și a acceptat promisiunea acestuia din urmă de a-i remite suma de 70.000 lei (ce reprezenta un procent de 5% din contravaloarea unor lucrări deja executate la construcția unei porțiuni din contractul menționat, respectiv un drum în lungime de 620 m).

Inculpatul Aliman Ion, în calitate de primar al comunei Deveselu și ordonator de credite, a condiționat de plata mitei sus-menționate deblocarea și efectuarea, de către unitatea administrativ-teritorială, a unei plăți la care societatea comercială era îndreptățită, în procedura de derulare a contractului de execuție lucrări”,se arată într-un comunicat remis de DNA. Procurorii susțin însă că remiterea efectivă a banilor nu a mai avut loc, deși ulterior consumării faptei de luare de mită (în forma pretinderii), au avut loc discuții între inculpatul Aliman Ion și reprezentantul societății comerciale privind modalitatea de remitere. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai arată în comunicat.