Sală de sport modernă la Tia Mare

0
1763

Unul dintre cele mai importante obiective de investiții din localuitatea olteană Tia Mare prinde contur pe zi ce trece. Compania Națională de Investiții (CNI) s-a oprit și pe meleagurile acestei localități și cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local a demarat construcția unei moderne săli de sport. Începută în anul 2016, construcția avansează cu fiecare zi spre mândria elevilor și tineretului care vor avea în scurt timp un loc unde să-și etaleze talentul la jocurile sportive (baschet, handbal, volei), dar și alte acțiuni legate de mișcare. Virgil Gulie, primarul localității, este foarte încântat de acest obiectiv și așteaptă cu nerăbdare inaugurarea noii săli de sport  care va avea loc în jurul datei de 1 mai a.c. “Investiția a costat aproximativ 40 miliarde lei, are o suprafață construită de 1440 mp, și o suprafață desfășurată de 1735 mp. Dispune de 180 de locuri la etaj, de vestiare, toalete, cabinet medical, dușuri, aer condiționat, iar încălzirea este asigurată prin podea. Necesitatea acestei investiții este cu atât mai mare cât în comună avem peste 350 de elevi la școli și peste 1200 de tineri care doresc să facă mișcare. Ne bucurăm că am reușit să construim un astfel de obiectiv, comuna noastră prin însăși denumirea ei este o comună ”Mare””.

Din punctul nostru de vedere nu avem decât cuvinte de laudă pentru realizarea acestui proiect și așteptăm ca un astfel de obiectiv necesar comunităților locale să prindă contur și în reședința de județ, Slatina, care de mai mulți ani este în stare nefinalizată.

Florina DINU