Percheziții în Olt și în alte județe din țară

0
457

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combaterea a criminalităţii organizate Piteşti, Craiova, Ploieşti, Bucureşti, Vâlcea şi Dâmboviţa au efectuat un număr de 71 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Argeş, Olt, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, dar și municipiului Bucureşti.

Perchezițiile au vizat destructurarea a patru grupuri infracţionale organizate transnaţionale, formate din 52 de suspecţi, specializate în săvârşirea atât în România, cât şi în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Belgia, Elveţia, Germania, Cehia şi Spania, a infracţiunilor de trafic de persoane în vederea exploatării sexuale, proxenetism şi spălare de bani. „Există suspiciunea că începând cu anul 2009, membrii celor 4 grupuri infracţionale organizate au recrutat prin inducere în eroare  mai multe tinere în vederea practicării prostituţiei în Elveţia, Germania, Marea Britanie, Belgia, Cehia şi Spania (zona Ibiza), obţinând astfel sume importante de bani, ce au fost folosite la cumpărarea de bunuri pe numele membrilor grupurilor infracţionale organizate sau pe numele unor persoane din anturajul acestorapotrivit anchetatorilor.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că suspectii au obţinut din activitatea infracţională importante sume de bani, doar prin transferuri bancare obţinând suma de circa 5 milioane de euro.

În acest context, în vederea probării activităţii infracţionale a celor patru grupuri infracţionale organizate în data de 19.06.2017 s-a acționat coordonat în Romania, Marea Britanie, Belgia, Elvetia şi Cehia cu efectuarea unui număr de aproximativ 20 de percheziții domiciliare. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare  au fost ridicate sumele de 151.910 euro, 170.483 de lei, 30.100  de franci elvețieni, 720 de dolari americani, 3.800 de coroane suedeze precum şi  24 de laptop-uri, 92 de smartphone-uri,  9 tablete, 500 de grame aur, în bijuterii,  un grinder, un pistol cu aer comprimat și 4 cartușe de carabină deținute ilegal, 34  de ceasuri de lux , în valoare estimată de circa 210.000 euro.