Deputatul Florin Barbu, de vorbă cu cetățenii pe tema pensiilor

0
399

Deputatul de Olt, Florin Barbu, a primit, la Cabinetul său Parlamentar, vizita lui Valeriu Ilie, un fost angajat al Depoului Piatra Olt. Bărbatul s-a plâns demnitarului oltean cu privire la penisa mică pe care o încasează. În opinia deputatului, rezolvarea problemelor tuturor pensionarilor constă în recalcularea veniturilor bănești sau Legea Pensiilor inițiată și votată de PSD în Parlament:
”O zi obișnuită la Cabinetul Parlamentar este alături de oameni, ascultându-i, discutând despre problemele lor și ale țării, găsind soluții.
Cu domnul Valeriu Ilie, fost angajat al Depoului Piatra Olt am vorbit despre pensii. După o viață de muncă, domnul Ilie consideră că merită o pensie mai mare și este normal.
Recalcularea este o soluție, iar o altă soluție era Legea Pensiilor inițiată și votată de PSD în Parlament, atunci când am fost la Guvernare care prevedea creșterea periodică a punctului de pensie.
Anul acesta ar fi trebuit mărit cu 40%, dar, din păcate, Guvernul PNL-USR nu se gândește la pensionari în aceste vremuri grele, când prețurile la medicamente și alimente au sărit în aer.
Ceea ce i-am spus pensionarului din Piatra Olt, le spun tuturor, numai PSD a mărit pensiile, de câte ori am fost guvernare pentru că noi știm că toți românii au dreptul la un trai mai bun!” a declarat Barbu.