ZECI DE CAZURI NOI COVID-19, RAPORTATE ÎN OLT. LA CÂT A AJUNS RATA DE INFECTARE, LA NIVELUL JUDEŢULUI

0
380

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, sâmbătă, 13 martie, 53 de noi infectări cu COVID-19, în judeţul Olt. Numărul total al persoanelor infectate a ajuns, astfel, la 11.951 de la începutul pandemiei. Rata de infectare la nivelul județului este de 1,20 cazuri la 1.000 de locuitori.

Până astăzi, 13 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 855.326 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
781.154 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.964 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 21.439 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

„În intervalul 12.03.2021 (10:00) – 13.03.2021 (10:00) au fost raportate 79 de decese (39 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese lacategoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 decese la categoria de peste 80 de ani.

77 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, se arată în buletinul de presă transmis de către Grupul de Comunicare Strategică (GCS)..

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.435. Dintre acestea, 1.203 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.312.856 de teste RT-PCR și 428.904 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.696 de teste RT-PCR (13.934 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.762 la cerere) și 10.710 teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.718 teste RT-PCR și 17.396 teste rapide antigenice, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 13 martie.

Pe teritoriul României, 50.001 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.954 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 51.694 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 111 persoane.