Supărat sunt, Doamne, supărat…

3
902

Ca să nu vă pun prea mult răbdarea la încercare, vă spun imediat pe cine sunt supărat: pe PSD! Da, pe acest partid care are în spate peste un milion de membri cu carnet de partid plus simpatizanți. Eu însumi, fără carnet de membru, mă declar public simpatizant al acestui partid, cu mențiunea că am în vedere noul PSD, cel de după 2015. Vechiul PSD a murit în 2015, după incendiul de la „Colectiv”. A trebuit să moară oameni – citând un clasic în viață – pentru ca PSD să fie înlăturat de la guvernare. Guvernul Ponta a capotat lamentabil pentru o vină care nu-i aparținea. S-a lăsat prea ușor pus pe rug, lăsând cale liberă guvernului de tehnocrați al lui Ciolacu, de fapt, al lui Iohannis… de fapt… în niciun caz al românilor.

Dar PSD a renăscut din propria cenușă. Nu din cenușa morților de la „Colectiv”, să ne înțelegem. Din propria cenușă, pentru că imediat PSD a fost pus pe rug și declarat vinovat pentru tot ce i s-a întâmplat rău poporului român după 1989. Noua generație de conducători ai PSD au trecut imediat la schimbarea vechilor șine pe care a alunecat până atunci trenul PSD, noile șine dovedindu-și imediat conformitatea. Victoria zdrobitoare din alegerile din 2016 a consacrat schimbarea la față a acestui partid care, pentru prima oară, venea cu un program de guvernare clar în favoarea poporului român. Pentru prima oară, pe scena politică apărea un actor care juca pentru publicul românesc. Iar poporul român îl răsplătea aplaudând în picioare, gata să-l urmeze pe drumul unei reconstrucții generale.

N-a fost să fie. Marea șansă ce i s-a oferit în 2016, să schimbe din temelii edificiul strâmb ridicat de niște nepricepuți, după 1989, a fost ratată cu nonșalanță. Marele ghinion al noului PSD a fost că în culise a stat un președinte de partid care a încercat să-i sufle fals, obligându-l să rostească replici ce nu se regăseau în scenariul original. Ceea ce însemna că schimbarea la față nu era una totală, că unele riduri încă îi mai brăzdau obrazul. Suficiente pentru ca dușmanii săi politici să le asimileze întregului partid și să găsească destule puncte de sprijin în atacurile lor furibunde, din anul electoral 2020. Așa au reușit să închidă gura PSD sau să-i facă prea puțin auzită vocea. Chiar și în aceste condiții, PSD a câștigat alegerile din decembrie 2020, dar nu decisiv încât să poată forma un guvern social-democrat.

Și de aici vine primul meu mare motiv de supărare: că PSD n-a făcut suficient de mult încât să câștige la o diferență mai mare. Nu aveam nevoie de un guvern de dreapta. E pandemie, sunt vremuri grele și, la vremuri grele, este nevoie de un guvern care să protejeze populația. Actualul guvern de dreapta face ce știe el mai bine: strânge cureaua la consum pentru o ipotetică acumulare, ale cărei roade însă nu pot veni decât peste un timp. Dacă vor veni! Între timp, oamenii au nevoie de venituri decente, de educație, de sănătate… de siguranța traiului zilnic. Lucruri de care actualul guvern se dovedește absolut incapabil.

Și de aici vine al doilea mare motiv de supărare: că PSD nu face destul pentru răsturnarea acestui guvern. Căci de la sine nu cade. Morții de la Piatra Neamț și de la „Matei Balș” din București (instituții de stat, aflate în responsabilitatea guvernului) se pare că nu sunt într-un număr suficient, încât să determine căderea acestui guvern. Iar Cîțu nu este Ponta… Flăcările în care au ars bolnavii din Piatra Neamț și București nu i-au atins nervul bunului simț nici măcar cu o scânteie. Nu mai vorbim de actualul ministru al Sănătății, care nu se simte cu nimic vinovat de cumplitele tragedii. „Fericiți cei săraci cu duhul” – de două mii de ani ni se transmite de pe munte această sfântă învățătură și noi tot n-o înțelegem. La cât de săraci cu duhul sunt aproape toți miniștrii din acest guvern, mai că ne vine s-o compătimim pe Viorica Dăncilă și să-i deplângem profunda nefericire!

De la o zi la alta se înmulțesc protestele, mase tot mai mari de oameni se ridică împotriva unor guvernanți care, prin bugetul pe 2021 și programul de austeritate, atacă direct nivelul de trai, amenințând să-l aducă până în pragul insuportabilului. Dar vocea PSD se aude în continuare prea slab. Noii lui conducători poate că n-au ajuns încă să conștientizeze ce forță reprezintă. Iar când pandemia pune cu atâta claritate în lumină incompetența acestor guvernanți, devine de neînțeles atitudinea de „laissez-faire” în care se complac liderii social-democrați. E adevărat, a fost o moțiune simplă, acum se anunță o moțiune de cenzură, sunt prezente în spațiul public câteva luări de poziție ale liderilor de la București, dar nu este suficient. Vocea PSD trebuie să se facă auzită nu numai din primul rând de scaune, trebuie să se audă și vocile de pe rândurile 2, 3, până la cele din fundul sălii. Vreau să spun că PSD se vede prea puțin pe valul nemulțumirilor populare și se aude prea puțin de acolo de unde preferă să se poziționeze, în spatele scenei. Nici măcar pe rețelele de socializare (care și-au dovedit din plin eficiența) prezența sa nu este mai semnificativă. N-am văzut puncte de vedere exprimate de directori, directori adjuncți, primari, consilieri etc., prin care să se aducă ceva cuvinte de bine la adresa partidului care i-a promovat. Chiar și atunci când cineva din afară se exprimă sincer și corect despre partidul lor (cum fac eu acum, de pildă), atrăgându-și potop de insulte din partea atâtor minți anchilozate, pentru care PSD a rămas pentru totdeauna urmașul PCR-ului, ei tac precum peștii. Acesta fiind al treilea motiv de supărare, mă opresc aici. În realitate, ele fiind mult mai multe, nu-mi rămâne decât să-mi ascund supărările sub orizontul sângeriu al zilei trecătoare și să închei pe un ton de manea: supărat sunt, Doamne, supărat…

Constantin Smedescu

3 COMENTARII

  1. vai de tine saracule cat de suparat esti asa incat l-ai confundat pe ciolos cu ciolacu desi diferenta intre ei e uriasa de ce nu spui nimic despre ayatolahul dragnea?cred ca de suparat ce esti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here