Paul STĂNESCU: ”Înghețarea pensiilor românilor este dovada cinismului politic și moral al coaliției austerității – PNL-USR/PLUS”

0
120

Senatorul de Olt, Paul Stănescu, critică aspru ”coaliția sărăciei (PNL-USR/PLUS)” din cauza faptului că nu măresc pensiile românilor. Paralel, PSD are soluții pentru creșterea pensiilor și le-a propus în bugetul alternativ prezentat recent:
”Vocile și nevoile pensionarilor au fost ignorate și îngropate din nou de către coaliția de dreapta. Pensiile vor fi înghețate, austeritatea devine, din păcate, o realitate.
Coaliția sărăciei (PNL-USR/PLUS) încearcă să-și acopere neputința de a crește pensiile românilor, aducând în atenția Parlamentului eliminarea pensiilor speciale, care, pe fond, este corectă. Iar PSD a sprijinit mereu acest efort și o va face și acum fără nicio discuție.
Însă, ar fi trebuit ca eliminarea pensiilor speciale să contribuie la creșterea pensiilor românilor. Așa ar fi fost corect. Pentru că milioane de pensionari așteptau, încă de anul trecut, aplicarea legii și mărirea punctului de pensie. În plus, discuția despre eliminarea pensiilor speciale vine chiar înainte de adoptarea bugetului sărăciei, ceea ce ne arată, că PNL/USR/PLUS încearcă doar să-și mascheze ipocrizia.
Astfel, peste 5 milioane de pensionari sunt ignorați de către coaliția austerității. PSD are soluții pentru creșterea pensiilor și le – a propus în bugetul alternativ prezentat recent. Față de cel al PNL/USR/PLUS, bugetul prezentat de PSD este un buget pentru oameni, de dezvoltare, nu de înghețare.
În bugetul nostru este prevăzută creșterea punctului de pensie la 1775 lei din martie și la 1875 lei din septembrie 2021. Tot aici am propus ca pensia minimă, înghețată de PNL în decembrie 2019, să crească la 1000 lei până în martie 2021. Pentru PSD oamenii sunt mereu pe primul loc.
În schimb, dezinteresul cu care PNL a tratat pensionarii de-a lungul timpului este cunoscut, însă cinismul de a nu aplica legea este inacceptabil.” a declarat Stănescu.