Orașul Scornicești se află într-un amplu proces de modernizare

0
347

În orașul Scornicești se asfaltează de zor pe străzile Tudor Vladimirescu și Pompierilor. Nici trotuarele, spațiile verzi și iluminatul public nu sunt uitate de administrația locală. Acestea vor fi modernizate pentru a oferi locuitorilor cele mai sigure condiții de trai.
”Îmi face o deosebită plăcere să vă aduc la cunoștință faptul că începând de astăzi – 20 noiembrie, am dat startul lucrărilor privind reparațiile asfaltice și aducere la cote a capacelor de canal, atât pe strada Tudor Vladimirescu, cât și pe strada Pompierilor din orașul Scornicești.
Mai mult, tot pe strada Pompierilor vor fi reamenajate trotuarele și spațiile verzi, și vom avea un iluminat public economic și eficient.
Sunt lucrări ample și necesare, obiective propuse și asumate pentru care am insistat și asupra cărora voi veghea personal și în perioada următoare. Desigur, așa cum v-am obișnuit deja, în cel mai scurt timp voi aduce în atenția dumneavoastră și alte obiective administrative, atât de importante pentru comunitatea noastră.
Avem treabă la Scornicești și vă promit că este numai începutul!” a declarat Daniel Tudor, edilul Scorniceștiului.