Moț, despre investițiile în infrastructura rutieră: „Lucrările vor continua și pe alte străzi”

1
297

Emil Moț, primarul Slatina, a trecut în revistă investițiile realizate în infrastructura rutieră în ultima perioadă, precum: reabilitarea străzii Basarabilor, spre Barajul Slătioara, supralărgirea străzii Drăgănești în zona platformei industriale de la ieșirea din oraș spre comuna Brebeni, reabilitarea zonei Steaua – Etapa I, străzii Aleea Lalelelor – Etapa I, arealului cuprins între străzile Aleea Tineretului – Aleea Rozelor – Dumitru Caracostea, modernizarea străzilor Boiangiului, Nucului, Islazului, Zorilor, Lacului, Prunilor și Horia.

Investițiile în infrastructura rutieră din Slatina vor continua, mai ales că pe multe străzi lucrările sunt în diferite faze de execuție.

„Lucrările vor continua și pe alte străzi, aflate în diferite faze de execuție, până la finalul anului, atât cât vor permite condițiile meteorologice”, a scris Moț pe pagina sa de socializare.

În această perioadă pe străzile Slatinei sunt montate indicatoare de orientare.

„Pentru a scurta timpii petrecuți în trafic, se află în plină desfășurare acțiunea de montare, pe străzile municipiului, a indicatoarelor de orientare moderne și funcționale”, a conchis primarul urbei.

1 COMENTARIU

Comments are closed.