România s-a calificat la Campionatul European Under-21

0
67

Egalul cu Danemarca, 1-1 (0-0), înregistrat marți seara pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, în ultimul meci din Grupa a 8-a a preliminariilor, i-a adus selecţionatei Under-21 a României calificarea la Campionatul European de fotbal pentru tineret din 2021.
Cele 16 echipe calificate, adică cele două țări gazdă, câștigătoarele celor nouă grupe de calificare și cele mai bune cinci locuri doi, vor fi repartizate în patru grupe a câte patru formații.
Faza grupelor din cadrul Euro U21 2021 se vor desfășura în perioada 24 – 31 martie. Primele două clasate din fiecare grupă vor obține calificarea în sferturile de finală, programate, aici intervenind situația inedită, la două luni de la încheierea fazei grupelor.