TRAGEDIE: UN TÂNĂR, DE 36 DE ANI, A MURIT ELECTROCUTAT LA LOCUL DE MUNCĂ

0
667

Un tânăr în vârstă de 36 de ani, angajat al unei societăți de telecomunicații prin rețele cu cablu din Târgu Jiu, a murit, după ce s-a electrocutat la locul de muncă. Cazul este cercetat de inspectorii de muncă olteni.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt cercetează condiţiile în care a murit, în timpul serviciului, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Târgu Jiu. Potrivit șefului ITM Olt, inspectorul șef Cristian Ungureanu, tragicul eveniment s-a produs în timp ce tânărul ce efectua lucrări de instalare aeriană cablu fibră optică în localitatea Cilieni a ridicat scara de aluminiu pentru a îndrepta cablul de fibră optică, printre crengile unui copac. În acel moment vântul a deviat scara către cablurile de curent electric, ducând la electrocutarea și decesul acestuia. Cazul este cercetat de inspectorii de muncă din cadrul ITM Olt pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.