Mii de cereri pentru tichetele sociale de Crăciun

0
168

Primăria Municipiului Slatina a încheiat cel de-al IX-lea sezon de depunere de cereri pentru acordarea de TICHETE SOCIALE cu ocazia Sfintelor Sărbători de Iarnă. Au fost înregistrate peste 4000 de cereri, mult mai puține ca în anii trecuți. Cererile depuse urmează a fi verificate de angajații primăriei, apoi va începe distribuția tichetelor sociale către beneficiari.
Beneficiari ai acestei măsuri sunt: persoanele cu handicap grav sau accentuat și respectiv, pensionari – fără a se ţine seama de vârstă şi tip de pensie, dar ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii și/sau venituri nete cumulate, sunt cel mult egale cu 1.200 lei/lună.

Tichetele sociale, în valoare de 100 lei, vor putea fi utilizate pentru achiziţionarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Aceste tichete sociale se acordă de două ori pe an: cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte. De menționat că tichetele sociale (100 lei/sărbătoare/beneficiar) vor fi puse GRATUIT la dispoziția cetățenilor, beneficiarii urmând să le primească direct la domiciliu, prin intermediul Poștei Române, începând cu luna dinaintea evenimentului ce urmează a fi sărbătoit.