Slatina, incidența cazurilor COVID a ajuns la 2,59 la mia de locuitori

0
490

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a adoptat, luni, 19 octombrie, Hotărârea nr. 45/19.10.2020 cu privire la introducerea de restricții în vederea combaterii și prevenirii răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului.

Astfel, singura localitate din județ unde incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile, este mai mare de trei la o mie de locuitori este municipiul Caracal (rata de incidenţă – 3.40). Caracalenii trebuie să poarte masca inclusiv în spațiile publice deschise, iar activitatea în cinematografe sau în sălile de spectacol este interzisă.

În Slatina incidența cazurilor COVID a ajuns la 2.59.

„Localitățile din judeţul Olt unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală de 3/1.000 de locuitori: municipiul Slatina (rata de incidenţă – 2,59), comuna Brâncoveni (rata de incidenţă – 2,56), comuna Cezieni (rata de incidenţă – 2,40), comuna Milcov (rata de incidenţă – 2,30), comuna Perieţi (rata de incidenţă – 1,91), comuna Optași-Măgura (rata de incidenţă – 1,77), comuna Icoana (rata de incidenţă – 1,71), comuna Nicolae Titulescu (rata de incidenţă – 1,69), comuna Valea Mare (rata de incidenţă – 1,60), comuna Dobrețu (rata de incidenţă – 1,60), comuna Tufeni (rata de incidenţă – 1,53) şi comuna Bârza (rata de incidenţă – 1,53)”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt.

În aceste localităţi se aplică următoarele restricţii corespunzătoare acestei rate de infectare:

– desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00—23:00;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;

–  purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.

În celelalte localități din județ, incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.

În aceste localităţi se aplică următoarele restricţii corespunzătoare acestei rate de infectare:

– desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00—23:00;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului;

–  purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.