Trei dosare, pe masa judecătorilor de la Tribunalul Olt. Mită de până la 600 de euro pentru obținerea permisului auto

0
1343

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au finalizat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată a nouă inculpați, în trei cauze penale distincte. Două dintre cauzele penale privesc infracțiuni de corupție în legătură cu facilitarea promovării examenului de obținere a permisului de conducere, iar cea de-a treia face referire la o infracțiune de dare de mită.

Alte două persoane, inculpate în același dosar penal, au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției.

Astfel, cei nouă inculpați au fost trimiși în judecată pentru un număr total de 12 infracțiuni, respectiv 3 infracțiuni de cumpărare de influență, o infracțiune de cumpărare de influență în formă continuată (3 acte materiale) și o infracțiune de complicitate la cumpărare de influență în formă continuată (2 acte materiale), o infracțiune de trafic de influență, două infracțiuni de complicitate la trafic de influență, două infracțiuni de trafic de influență în formă continuată (în total 8 acte materiale) și două infracțiuni de complicitate la cumpărare de influență.

Oamenii legii au stabilit că trei dintre inculpați, în perioada aprilie 2018 – iulie 2018, prin mijlocirea altor trei inculpați, au pretins și primit de la ceilalți cinci inculpați sume de bani cuprinse între 100 și 600 euro pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt, Registrului Auto Român – Reprezentanța Olt, Direcției Generale Economice (Impozite și Taxe) din cadrul Primăriei Slatina, în scopul facilitării promovării examenului de obținere a permisului auto – proba practică, precum și îndeplinirii formalităților necesare înmatriculării unor autovehicule și urgentarea înmatriculării.

„Lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Olt, în baza ordonanțelor de delegare, au efectuat activități investigative și de cercetare penală care au probat faptul că unul dintre inculpați, în perioada aprilie 2018 – iulie 2018, prin mijlocirea altor doi inculpați, a pretins și primit de la cel de-al patrulea inculpat, suma de 600 euro pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt, în scopul facilitării promovării examenului de obținere a permisului auto”, se arată într-un comunicat remis de DGA.

În fața magistraților a ajuns și un alt inculpat, după ce a încercat să dea mită polițiștilor ce l-au oprit în trafic.

„La data de 15 mai 2020, la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Olt au fost înregistrate două denunțuri formulate de doi agenti de poliţie în cadrul I.P.J. Olt – Poliţia Oraş Scorniceşti – Formaţiunea Rutieră, cu privire la faptul că, în seara zilei de 14 mai 2020, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe linie rutieră, l-au depistat conducând pe drum public pe inculpat. Ca urmare a verificărilor, s-a constatat că acesta conducea sub influența băuturilor alcoolice, având o îmbibaţie alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se mai arată în comunicatul citat.