Noi restricții în cinci localități din Olt. Masca, obligatorie în Caracal

0
1007

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a adoptat marți, 13 octombrie,  Hotărârea nr. 42/13.10.2020 cu privire la introducerea de restricții în vederea combaterii și prevenirii răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului.

Astfel, pentru localitățile care înregistrează o rată a incidenței cumulate a cazurilor din ultimele 14 zile mai mare de 1,5 la mia de locuitori, respectiv comunele Milcov (rata de inicenţă – 2,72), Perieți (rata de inicenţă – 2,54), Bălteni (rata de inicenţă – 1,90), Dobrețu (rata de inicenţă -1,68) și Brebeni (rata de incidenţă – 1,53), se dispun următoarele măsuri, după caz:

– Suspendarea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor;

-Suspendarea activităţii restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în hotel;

-Suspendarea activităţii cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția agențiilor Companiei Naționale ,,Loteria Românăˮ SA și a agențiilor de pariuri sportive, cu respectarea condițiilor minime de funcționare prevăzute în Anexa nr. 1 a Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt nr. 40/09.10.2020;

-Suspendarea activităţii în spații închise pentru cinematografe și teatre.

„Aceste măsurile intră în vigoare începând cu data de 15 octombrie şi se menţin până la data atingerii unei incidenţe cumulate a cazurilor în ultimele 14 zile mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori. Pentru operatorii economici care desfășoară activități de preparare a hranei se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.

Totodată, a fost introdusă și obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele cu vârsta de peste cinci ani, în toate spațiile publice închise și deschise din municipiul Caracal.

„Măsura a fost adoptată în scopul prevenirii răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 având în vedere că incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile în această localitate este în creştere (rata de incidenţă – 2,70)”, mai arată autoritățile din Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here