Olt: Polițiștii intensifică controalele, după creșterea alarmantă a cazurilor COVID-19

0
251

Pe fondul creșterii alarmante a numărului de cazuri COVID-19, polițiștii olteni, jandarmii și polițiști locali, dar și reprezentanți ai ISU, DSVSA, ITM și DSP Olt au intensificat controalele în perioada 1- 4 octombrie 2020.

„Astfel, în cele patru zile, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea răspândirii virusului Covid 19. La activităţile desfăşurate au participat, zilnic, peste 200 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și polițiști locali”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Au fost verificate aproximativ 1.500 de persoane și 450 de obiective și locații. Pentru abaterile constatate au fost aplicate  peste 300 de sancţiuni contravenţionale, din care 270 au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.

Duminică, 4 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune punctuală, cu precădere în piețele din județ. Adiacent activităţilor desfăşurate pentru limitarea răspândirii virusului Covid 19, poliţiştii au aplicat șapte sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, în valoare 35.000 de lei.