Edilul Liviu Radu, la cuțite cu Octavian Stănescu

0
1098

Printr-un comunicat de presă, remis de primarul municipiului Slatina, sunt prezentate realizările edilului Liviu Radu din mandatul său, dar și râca existentă dintre acesta și fostul viceprimar al municipiului, Octavian Stănescu.
”Pentru unii foști colaboratori de-ai mei, lupta politică este, se pare, mai importantă decât adevărul.
Unele nerealizări ale mandatului meu, cauzate de împrejurări obiective sau subiective, sunt puse inevitabil în cârca mea. Un lucru de înțeles pe care mi-l asum.
Însă în acest mandat de edil au fost și realizări pe care le împart cu cei din echipa administrativă pe care o conduc dar și cu cei care mi-au fost predecesori.
Azi mă voi referi la reabilitarea străzii Valter Mărăcineanu, cunoscută ca Centura de Nord a Municipiului Caracal, un obiectiv de investiții foarte important pentru fluidizarea traficului în municipiul nostru, dar și pentru efectele importante de reducere a poluării în oraș.
Acest proiect a fost inițiat în anul 2012, în mandatul de edil al d-lui Eduard CIOCĂZANU, căruia cu acest prilej îi mulțumesc pentru munca depusă pentru realizarea iată, după mai bine de 8 ani, a acestui important proiect.
Și pentru ca unii să nu își aroge merite pe care nu le au, țin să vă precizez că acesta a fost ”proiectul de suflet” al celui care a fost viceprimarul municipiului nostru, în mandatul fostului edil, răposatul ing. Ion MOCANU.
În mandatul celor doi a fost semnat în anul 2014 contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în valoare de 2.217.847 lei pentru extindere și reabilitare a 1,8 km de drum pe strada Valter Mărăcineanu iar în luna ianuarie 2015 a fost semnat contractul de lucrări cu societatea câștigătoare.
Este evident că devenit viceprimar al Municipiului Caracal în mai 2015, domnul Octavian STĂNESCU, nu putea fi ”sufletul” acestui proiect început cu 3 ani înainte.
Dar merg mai departe și vă aduc la cunoștință că în mandatul meu, la nivelul Primăriei Municipiului Caracal pentru implementarea acestui proiect, a depus eforturi consistente întreaga echipă tehnico-administrativă, cu multe deplasări la ministerele și autoritățile de resort în vederea obținerii tuturor autorizațiilor necesare.
Toate aceste eforturi ale echipei administrative au fost răsplătite, și în luna mai 2018 au fost obținute toate aceste avize și a fost emis ordinul de începere a lucrărilor, iar în luna aprilie 2020 am reusit să semnăm Procesul Verbal de recepție al lucrării. În acest moment mai trebuie finalizată doar documentația de unificare cu DN6 aflat în administrarea CNAIR pentru ca întreg proiectul să fie complet.
Pentru acest proiect, Octavian Stănescu nu a semnat nici un document semnificativ, iar arogarea tuturor meritelor pentru această reușită administrativă, îl descalifică încă o dată și ne dovedește tuturor că nu m-am înșelat în privința lui.
După cum bine știți, pentru sabotarea permanentă a eforturilor echipei și a comportamentului egoist în care dl. Stănescu și-a tratat colegii, încă din luna februarie 2018, i-am retrâns atribuțiile acordate la începutul mandatului meu de Primar.
Nu am vorbit public despre asta, deși poate ar fi trebuit să le comunic cetățenilor adevărul despre motivele retragerii sprijinului administrativ acordat viceprimarului Octavian STĂNESCU, dar acum, când văd mitomania cu care sunt prezentate fapte din activitatea aparatului administrativ, simt nevoia să aduc la cunoștința publicului larg adevărul.
Nefăcând nimic efectiv, timp de mai bine de aproape 18 luni, până când și-a pierdut mandatul de consilier local și implicit de viceprimar, dar încasând salariul consistent aferent funcției, am crezut că are decența măcar să aprecieze munca colegilor lui, dar am uitat din păcate că Octavian nu poate fi un om de echipă, ci este mânat doar de interesul propriu.
Oferindu-i posibilitatea să comunice public realizările din mandatul meu de edil, nu am conștientizat la momentul oportun că va folosi munca întregii echipe administrative doar în interesul lui electoral. Acest model de administrație și politică nu este demn de o persoană ce visează la conducerea destinelor administrației caracalene.
În încheiere, vreau să vă spun dragi caracaleni, că regret faptul că nu am comunicat mai des cu dumneavoastră și că poate explicându-vă mai bine eforturile administrative pentru realizările mandatului meu, ați fi înțeles la momentul oportun de ce atacurile la adresa vieții mele private și încercările de defăimare venite din partea unor astfel de colaboratori, nu au avut decât rolul de a forma o imagine deformată a activității mele administrative.
Cu respectul cuvenit,
Primar
Dr. Liviu RADU” se arată într-un comunicat de presă.