Olt: Amenzi mari, în piețe, târguri și în mijloacele de transport în comun

0
439
Poliţiştii olteni, împreună cu jandarmi, pompieri și polițiști locali, dar și cu reprezentați ai Direcției Sanitar Veterinare și Direcției de Sănătate Publică au derulat activități de verificare în zonele aglomerate, piețe, târguri, terase, zone de agrement, precum și mijloace de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse.
Amenzile au urcat până la 33.500 lei, doar în 24 de ore.
„În cadrul acțiunilor desfășurate, pe 4 iulie, au fost verificate aproximativ 140 de societăți comerciale. Au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, o sancțiune a fost aplicată unui operator economic pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, iar opt sancțiuni au fost aplicate pentru fapte de natură economică în context Covid 19. Valoarea acestor sancțiuni este de 33.500 de lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.