Comuna Brâncoveni, tot mai aproape de racordarea la gaze

0
167

Traseul magistralei de transport gaze naturale Gherceşti-Jitaru va traversa şi comuna Brâncoveni. Acest lucru a reaprins speranța că localitatea va fi racordată la gaze în viitorul apropiat.

Primarul din Brâncoveni, Ion Cheroiu, a precizat că va fi cea mai importantă investiție pentru dezvoltarea comunei.

„Mă bucur nespus că societatea Transgaz a ales pe traseul conductei magistrale şi teritoriul comunei Brâncoveni. Este puţin spus cea mai importantă investiţie pentru dezvoltarea comunei Brâncoveni. Practic distanţele până la conducta magistrală devin de nivel local”, a scris Cheroiu pe Facebook.

Acesta spune că proiectul este așteptat cu interes de către toți localnicii.

„Vă reamintim că Primăria Brâncoveni a semnat în luna mai contractul de elaborare a Studiului de Fezabilitate pentru proiectul „Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Brâncoveni și localitățile aparținătoare. Este un proiect așteptat de toți brâncovenii şi un pas important pentru dezvoltarea comunei noastre”, a conchis Cheroiu.