Sute de legumicultori olteni au cerut subvenția în Programul Tomata, deși nu aveau roșii în solarii

0
613
5.690 de legumicultori olteni au depus dosare la Direcția Agricolă Județeană (DAJ) Olt, solicitând subvenția în Programul Tomata. Potrivit datelor transmise de reprezentanții DAJ Olt, aproximativ 250 de dosare nu sunt eligibile. La controlul pe teren, inspectorii DAJ Olt au constatat că fermierii nu au roșii în solarii sau că suprafețele cultivate cu tomate sunt sub o mie de metri pătrați, condiție esențială în programul guvernamental.
„Am făcut verificări în teren, au mai fost dosare stopate, pentru că fermierii nu aveau suprafața sau aveau alte culturi. Când s-au dus pe teren au constatat că nu au cultura. Sunt în jur de 250 de dosare în care fermierii nu au avut suprafața sau nu au avut cultura”, a spus directoarea de la DAJ Olt, Gabriela Andronie.
Fermierii care au fost la limită și au avut lipsă doar câțiva zeci de metri pătrați au contestat măsurătorile și își doresc ca dosarele lor să fie eligibile.
„Cei care nu au fost mulțumiți de măsurători au contestat, ne-au făcut în scris, iar echipele vor merge din nou pe teren, în control. Au contestat cei care erau la limită, care aveau 960, 970 de metri pătrați, aveau suprafața la limită, iar culturile erau mici la vremea când s-a făcut primul control. Aici se va merge din nou în control, pentru că s-a prelungit termenul și este posibil să facă cantitatea, iar pentru 20-30 de metri pătrați am fi absurzi să nu le aprobăm. Nu le putem respinge dosarul, dacă ei fac cantitatea”, a adăugat Andronie.