Cum sunt păcăliți șoferii olteni în service-urile auto

0
532

Inspectorii ANPC au derulat ample acțiuni de control în service-urile auto din Olt, dar și în cadrul spațiilor aferente showroom-urilor autoturismelor și pieselor auto.

Astfel, în cursul acţiunilor de control s-a constatat lipsa totală sau parțială a autorizațiilor de funcționare, iar în unele service-uri nu se acorda garanție pieselor de schimb sau pentru lucrările realizate. Mai mult de atât, reparațiile nu erau efectuate la timp.

„S-a constatat lipsa totală sau parțială a precizărilor cu privire la garanția pieselor de schimb sau a lucrărilor realizate, în județele: Galați, Cluj, Gorj, Olt, Alba, Harghita, Sibiu, Mureș, Covasna, Caraș Severin, Cluj, Bihor, Bistrița Năsăud, Satu Mare și Municipiul București. Totodată, nerespectarea timpului de remediere al defecțiunilor acoperite de garanție, în județele: Covasna, Hunedoara, Harghita, Olt, Gorj și Bihor”, se arată într-un comunicat al ANPC.

Totodată, în mai multe service-uri din Olt prețurile sau tarifele afișate nu corespund cu cele din deviz, în sensul că sunt mai mici decât cele prevăzute în documentele oficiale, nu sunt așezate la loc vizibil sau sunt afișate în mod echivoc, fără a avea toate explicațiile necesare.

Inspectorii au mai descoperit că erau utilizate aparate de măsură fără dovada verificării metrologice.

ANPC continua analiza și centralizarea rezultatelor seriei de verificări în domeniul service-urilor și dealer-ilor auto, la nivel national.