Arafat, reacție după ce medicul și polițistul din Olt au murit din cauza COVID-19

0
1002
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Raed Arafat, a avut o reacție dură la adresa tuturor celor care contestă măsurile luate de către autorități, susținând că virusul SARS-COV2 nu există.
Arafat îi îndeamnă pe toți să privească în ochi familiile celor decedați din cauza COVID-19 și să le spună că au căzut la datorie din cauza unei „farse”.
„Azi, colegii de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt își iau rămas bun de la un medic care a lucrat în cadrul serviciului respectiv, după ce a pierdut lupta cu COVID 19. Tot azi, polițiștii de la IPJ Olt își iau rămas bun de la un coleg polițist care a căzut victima virsului SARS-COV 2. Recent ne-am mai luat rămas bun de la un coleg pompier din Constanța și doi colegi ambulanțieri din Suceava, căzuți la datorie tot în urma infectării cu virusul SARS-COV 2. În ultima perioadă am asistat la discuții și atacuri pe rețelele de socializare, și în media, în care personaje care nu au niciun habar ce înseamnă medicină, ce înseamnă pandemia și ce înseamnă virusul cu care ne confruntăm pun la îndoială acțiunile medicilor și ale autorităților fără să știe ce înseamnă pregătire și răspuns în astfel de situații, sau ce înseamnă asumarea răspunderii de către cei care iau deciziile cele mai grele în această perioadă. Invit pe cei care pun la îndoială situația în care ne aflăm, mai ales cei care spun insistent că este vorba de o „farsă”, să privească în ochi familiile celor căzuți la datorie, și să le spună direct că rudele lor au căzut la datorie din cauza unei „farse”! Condoleanțele mele familiilor!”, a scris Arafat pe Facebook.