Lucrările de reabilitare la Podul Olt, în aer

0
987

Un consorțiu italian ar fi trebuit să înceapă lucrările de reabilitare la Podul Olt, contractul de atribuire fiind semnat încă din vara anului 2018. La aproape doi ani de la semnarea contactului, nimic nu s-a mișcat la podul de peste Olt.

În mai, în plină criză sanitară, firma italiană a trimis o notificare prin care a explicat că nu poate executa lucrările la obiectivul de la intrarea din Slatina, atunci când la nivel național era instituită Starea de urgență, iar Italia, grav lovită de coronavirus.

Directorul SDN Slatina, Adrian Motorga, a precizat pentru Gazeta Oltului că firma din Italia a fost notificată să înceapă lucrările, însă nu s-a primit niciun răspuns. Mai mult de atât, constructorul ar manifesta un dezinteres total față de proiectul de la Slatina.

„Constructorul italian a fost notificat de către noi, dar nu am primit niciun răspuns până la această oră, nici nu au început lucrările. Au fost notificați să înceapă lucrările, dar așteptăm să vedem ce se întâmplă. Cumva acest proiect este în stand-by, pentru că ei nu ne-au răspuns la adrese. Alocația bugetară a fost de zero lei, pentru că nu vedem interes din partea constructorului. În cazul în care ne răspunde ceva, se vor găsi bani pentru a începe lucrările, cu siguranță, numai că nu avem niciun feedback din partea constructorului, de la antreprenor. Au fost notificați, se vor aplica și penalități”, a spus Motorga.

Conform unor surse, firma italiană ar avea probleme financiare.

Valoarea estimată, fără TVA, a investiţiei este de 26,35 milioane lei, finanţarea fiind asigurată cu bani de la bugetul de stat.

În ultimii ani tot mai multe gropi au apărut în covorul asfaltic din Podul Olt, acestea fiind cârpite de drumari. La fiecare reparație de acest gen, traficul de la intrarea din Slatina devine un coșmar, pentru că, de regulă, se circulă doar pe sensul care nu este afectat.

Începerea amplelor lucrări de reabilitarea înseamnă și stabilirea unei rute ocolitoare. Varianta oficială de ocolire a Podului Olt este traseul Slatina-Curtișoara-Moșteni-Strejești.

Pentru traficul local, reprezentanții SDN Slatina au înaintat varianta cu Hidrocentrala Slătioara, la ieșirea de pe baraj spre Slătioara urmând a se construi o intersecție, cu bandă de accelerare.