Iancu: ”Guvernul PNL al lui Iohannis nu a alocat bani pentru plata șomajului tehnic”

1
256

Deputatul de Olt, Marius Iancu, a criticat dur Guvernul PNL care încă nu a virat firmelor banii pentru plata şomajului tehnic. Politicianul a exemplificat situația salariaților de la Prysmian, fabrica de la Milcov care au intrat în grevă spontană chiar în ziua de salariu după ce s-au trezit cu salarii foarte mici pentru perioada de șomaj tehnic.

Nu există cuvinte pentru a descrie ce poate simți un om, un muncitor ca cei 200 de la Prysmian, care așteaptă toată luna ziua de salariu și se trezeste că primeste câteva sute de lei pentru că Guvernul României, Guvernul PNL al lui Iohannis nu a alocat bani pentru plata șomajului tehnic.
Vă dați seama cum arată Guvernul României în fața acestui mare investitor italian care a construit două fabrici la Slatina, în ultimii ani și, în această perioadă, a avut pierderi imense din cauza crizei? Acum este nevoit să plătească salariile muncitorilor chiar dacă a avut un acord cu Guvernul României?!
Această bătaie de joc față de investitorii din industrie și față de muncitorii din fabricile țării vine în contextul în care, conform datelor Eurostat, în luna martie 2020, România a înregistrat a 6-a cea mai mare scădere a producției industriale din Uniunea Europeană.

Deci tot ce am spus eu și ceilalți colegi ai mei despre acest Guvern incompetent nu sunt doar simple declarații politice, ci erau avertismente despre ce va urma. Și vedem acum oameni în stradă, șomeri, proteste.

Și în tot acest timp, Guvernul PNL profită de pe urma crizei ca să îmbogățească firmele de casă, să numească rudele în funcții, dandu-i afară pe românii onesti așa cum este cazul la Ministerul Dezvoltării.

Din păcate, la un an de la alegerile europarlamentare când au primit încrederea românilor pe care i-au mințit și manipulat, își arată adevărata față.
Nu le pasă de românii pe care îi lasă fără locuri de muncă, fără bani, la mâna băncilor care îi improvareaza cu dobânzi impuse chiar de Guvern.

În situația oamenilor de la Prysmian sunt peste 600 mii de angajați din întreaga țară. Dacă la Slatina, investitorul italian a putut să plătească salariile, în cazul firmelor mici care de abia mai rezistă, ce se va întâmpla? Ce vor face oamenii care lucreaza acolo lună aceasta? Cum vor trăi?

Sper ca ministrul Muncii, Violeta Alexandru să aibă un răspuns la aceste intrebari atunci când va fi chemată în fața Parlamentului și sper să aibă decenta să își dea demisia de onoare pentru că PNL ar fi trebuit să o retragă pe această doamnă, atunci când, la fel ca și colegul ei Florin Cîțu a primit trei avize negative în comisiile de specialitate ale Parlamentului.
Incompetența ei era evidentă și acum muncitorii români au de suferit.” a declarat Iancu.

Florina DINU

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.