Topul localităţilor cu cei mai mulţi pensionari din Olt

0
764

Pensionarii olteni au început să devină majoritari în unele comune din Olt.

Potrivit ultimelor statistici oferite de conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Olt, în judeţ există comune ai căror locuitori sunt în proporţie semnificativă pensionari.

Într-un top zece realizat de CJP Olt, în mediul rural, locul fruntaş îl ocupă comuna Brastavățu, care are aproape 1.189 de locuitori, deţinători de pensie. Raportând aceste cifre la numărul total de locuitori de 4.830, potrivit recensământului din 2011, reiese faptul că unul din patru locuitori este pensionar.

Pe locul doi se situează comuna Osica de Sus, unde trăiesc 1.132 pensionari dintr-o populaţie de 5.215 locuitori (n. red. – potrivit recensământului din 2011) ceea ce nu este un aspect deloc nesemnificativ.

Locurile trei şi patru sunt ocupate de comunele Curtișoara şi Rusănești cu 1.062 de pensionari (la o populaţie de 4.192 locuitori), respectiv  1.026 de pensionari, la o populaţie de 4.434 de suflete.

Pe locurile cinci şi şase se situează comunele Ianca, cu 1.020 de pensionari (la o populaţie de 4.192 locuitori) și Izbiceni, cu 1.008 pensionari, la o populație de 4.807 locuitori. Pe locul şapte se situează comuna Tia Mare, cu 1.007 pensionari, dintr-un total de 4.496 locuitori, în timp ce pe locul opt se situează comuna Radomirești cu 970 de pensionari, la o populaţie de 4.129 de locuitori.

Conform sursei citate mai sus, locul nouă este ocupat de comuna Găneasa cu 878 de pensionari la o comunitate de 3.775 de suflete Poziţia a zecea în acest clasament este ocupată de comuna Studina, cu 876 pensionari, la o comunitate de 2.985 de suflete.

Un slătinean din cinci este pensionar

În ceea ce priveşte mediul urban, pe primul loc cu cel mai mare număr de pensionari se situează municipiul Slatina, cu 16.807 pensionari, la 79.171 locuitori. Pe locul doi se clasează municipiul Caracal, cu 7.071 pensionari, dintr-un total de 30.954 de locuitori. Pe locul trei se situează oraşul Balş, cu 4.188 pensionari, la 18.164 locuitori, urmat de Corabia, cu 3.963 de persoane care primesc pensii, la o populaţie de 16.441.

Pe locurile următoare se situează oraşele Drăgăneşti-Olt, cu 2.221 de pensionari la 10.894 de persoane, oraşul Scorniceşti, cu 2.146 pensionari la 11.766 de locuitori, Piatra Olt, cu 1.408 pensionari la 6.299 de suflete şi oraşul Potcoava, cu 1.233 de pensionari la o populaţie de 5.743 de locuitori, potrivit recensământului din 2011. Iar dacă la aceste cifre adăugăm şi beneficiarii de prestaţii sociale, dar şi faptul că în majoritatea localităţilor populaţia este îmbătrânită, putem spune că situaţia este îngrijorătoare în ce priveşte perspectivele.

La CJP Olt, la sfârșitul lunii februarie, erau înregistraţi 103.465 pensionari, dintre care 92.835 din sectorul de stat şi 10.630 din sectorul agricol.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here