Un bărbat, de 68 de ani, a murit pe strada Toamnei din Slatina

0
808

Un bărbat de 68 de ani, om al străzii, a murit pe strada Toamnei din Slatina. Acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar polițiștii spun că s-ar fi înecat cu mâncare.

„În aceasta seara, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Slatina s-au deplasat pe strada Toamnei, din localitate, unde o persoană nu ar fi răspuns manevrelor de prim-ajutor, după ce s-ar fi înecat cu mâncare și a decedat. Este vorba de un bărbat, de 68 de ani, om al străzii. Trupul neînsuflețit al acestuia urmează a fi depus la morgă pentru efectuarea necropsiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Echipajul SMURD l-a găsit pe bărbat inconștient, în stop cardio-respirator.

„Echipajul SMURD Slatina și un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Olt au intervenit în municipiul Slatina, strada Toamnei, pentru acordarea îngrijirilor medicale unui bărbat căzut în stradă, în stare de inconștiență. Pacientul, în vârstă de 68 de ani, din municipiul Slatina, a fost găsit în stop cardio-respirator, cu obstrucție a căilor aeriene, cu bol alimentar, fiind începute imediat manevrele de resuscitare”, au precizat reprezentanții ISU Olt.