ACCIDENT. A pierdut controlul și a intrat într-un copac

0
358

Un bărbat de 29 de ani, din Crâmpoia, în timp ce conducea un autoturism din direcția Crâmpoia-Șerbănești, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un copac.

Bărbatul a ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale.

„Din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Slatina a reieșit faptul că un bărbat, de 29 de ani, din comuna Crâmpoia, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 546, din direcția Crâmpoia către Șerbănești, într-o curbă la dreapta, nu ar fi adaptat viteza de deplasare și a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un copac. După producerea evenimentului, conducătorul auto s-a prezentat împreună cu pasagerul la o unitate medicală, deoarece pasagerul a necesitat îngrijiri medicale”, spun polițiștii de la IPJ Olt.