Urgențele stomatologice, la cabinetul din cadrul Spitalului Slatina

0
1565
Ordonanța Militară a închis cabinetele de stomatologie, însă mulți slătineni s-au plâns pe rețelele de socializare că nu știu încotro să o ia atunci când dantura le pune probleme.
Medicul stomatolog, Andreea Dumitrescu, a precizat că urgențele sunt asigurate de către cabinetul din cadrul Spitalul Județean de Urgență Slatina.
„Pentru că am văzut că sunt foarte multe mămici care întreabă despre cabinetele stomatologice, în aceasta perioadă, m-am gândit să va ajut cu câteva informații. În acest moment, singurul cabinet deschis este cel de la Spitalul Slatina, unde se respectă cu strictețe toate normele de dezinfecție și de protecție, atât ale pacienților, cât și ale personalului medical. Pacienții trec prima data pe la cortul triaj din curtea spitalului unde primesc rezultatul scris al triajului și apoi se prezintă la cabinet. În cabinet intră doar pacientul adult, iar în cazul copiilor sau persoanelor cu însoțitor intră și însoțitorul căruia i se face triajul de asemenea”, a scris stomatologul din Slatina, pe Facebook.