1.500 de olteni aflați în izolare la domiciliu s-au trezit cu polițiștii la ușă

0
581

În ultimele 24 de ore, polițiștii au verificat modul de respectare a măsurilor de izolare în cazul a peste 1.500 de persoane. Practic, oltenii aflați în izolare la domiciliu s-au trezit cu polițiștii la ușă, care au vrut să se asigure că sunt acasă și nu au ieșit pe străzi.

 

Potrivit Prefecturii Olt, au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în valoare de peste 82.000 lei.

 

În urma controalelor efectuate, în domeniul combaterii criminalității economice, în data de 1 aprilie, polițiști Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 lei. Totodată, au fost verificate 31 de societăți comerciale.

 

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, 550 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, au efectuat controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.