Foști polițiști, candidați la cele mai râvnite funcții publice din Olt

0
1190

Liviu Voiculescu, președintele PNL Olt și candidat la funcția de primar al municipiului Slatina a susţinut marți, 10 martie, o conferință de presă, alături de Ion Voicu, președintele seniorilor liberali din Olt și candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean Olt.

În cadrul întâlnirii au fost abordate o serie de subiecte, principala temă fiind legată de validarea celor doi de către Biroul Politic Național al PNL pentru cele mai importante funcții de conducere din județ.

Fostul comandant al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Ion Voicu, susține că, revenirea sa în viața publică va fi benefică pentru locuitorii județului Olt.

Mă bucur că vă revăd după o perioadă de șapte ani de când am plecat din viața publică pentru că din 2013 m-am pensionat. Știți bine că am lucrat la IPJ Olt 35 de ani. De la data când am absolvit Academia am fost repartizat în acest județ. Am urcat pe trepte ierarhice de la ofițer specialist, la șef birou, șef serviciu, adjunct și pe finalul carierei mele știți bine am fost inspector șef. Mă cunoașteți majoritatea. Am colaborat foarte bine.  Știți că sunt un om deschis. Niciodată nu am vorbit decât ceea ce trebuie. Nu am exprimat decât lucrurile așa cum sunt, niciodată n-am denaturat realitatea. Știți bine mi-ați pus atâtea întrebări în decursul carierei mele. Așa voi fi și în continuare, aceeași deschidere o voi avea cu dumneavoastră și cred că revenirea mea în viața publică va fi benefică pentru locuitorii acestui județ. Mulțumesc domnului Voiculescu, mulțumesc Biroului Politic Județean care au avut încredere și m-au desemnat să candidez la președinția Consiliului Județean. Este o onoare pentru mine. Sunt conștient de faptul că va fi foarte greu, lupta cu rivalii politici care își doresc această funcție, însă nimic nu este imposibil. O dată cu începerea campaniei electorale eu voi dezvolta o altfel de politică. Nu voi apela niciodată la atacuri către rivalii mei, atacuri murdare și mârșave, așa cum se mai practică uneori în politică. Voi fi corect și onest. Voi respecta contracandidații mei și voi veni cu anumite programe și cu anumite idei cu ceea ce doresc să fac pentru județul Olt, a declarat Voicu.

În final, președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a ținut să precizeze:

Atât eu, cât și domnul Voicu, am demonstrat zic eu de-a lungul timpului că suntem oameni liberi, oameni de bune moravuri. Avem o carieră în spate. Cred că este și o premieră la nivelul PNL și cred că și la nivelul oricărui altui partid ca doi foști polițiști care au urmat o pregătire de specialitate, în speță Academia de Poliție, unde știți și dumneavoastră ce rigori sunt și ce concurență este, doi foști polițiști de carieră au intrat în această competiție și au format acest tandem pentru primăria municipiu reședință de județ și Consiliul Județean Olt, a subliniat Voiculescu.