Liberalii au anunțat un nou candidat la Primăria Slatina. Cine este acesta

0
1204

Mario de Mezzo nu mai este candidatul liberalilor pentru Primăria municipiului Slatina. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținută miercuri, 4 martie, de Liviu Voiculescu, președintele PNL Olt și Viorel Dumitrescu, președintele PNL Slatina.

Preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, va fi candidatul partidului la Primăria Slatina, în locul lui Mario De Mezzo, nominalizarea fiind validată în unanimitate în Biroul Permanent Municipal Slatina.  Voiculescu este cel mai bine cotat în sondajul efectuat de PNL privind candidatura la Primăria Slatinei, reiese din cercetările sociologice.

„ Marți seara a avut loc o ședință a Biroul Permanent Municipal Slatina în care în urma analizei situației candidaturii la Primăria municipiului Slatina, Biroul Municipal a hotărât să retragă cumva candidatura pentru Mario De Mezzo și să acorde această importantă calitate de candidat al PNL pentru municipiul Slatina președintelui Liviu Voiculescu. Am făcut acest lucru analizând atât sondajele pe care le avem la dispoziție la ora actuală, analizând întreaga campanie pe care am făcut-o până acum alături de Mario De Mezzo și discutând cu foarte multe persoane din municipiul nostru. Pot să spun că eu și echipa mea am colaborat bine cu Mario de Mezzo, dar din păcate evoluția scorului electoral și posibilitatea să câștigăm Primăria Slatina cu Mario de Mezzo se pare că nu ar fi fost încununate de succes. De aceea, încă odată analizând sondajele cu mare atenție candidatul care avea cele mai mari șanse și rezultat din acele sondaje era domnul președinte Voiculescu”, a precizat președintele PNL Slatina, Viorel Dumitrescu.

În ce privește viitorul politic al lui Mario de Mezzo, liderul PNL Olt, Liviu Voiculescu, a declarat: Am avut o discuție cu Mario. Mario este un om de echipă, este un liberal. Va rămâne în echipa PNL Slatina și va fi alături de mine și împreună cu dumnealui și împreună cu Biroul Municipal Slatina am hotărât ca această responsabilitate a candidaturii la Primăria Slatina să-mi revină mie. Mi-au cerut acest lucru colegii, de mult timp, și oameni din oraș care m-au oprit și m-au rugat să accept această provocare”, a precizat președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu.

Campania făcută de candidatul Liviu Voiculescu va fi una fără atacuri și jigniri la adresa adversarilor politici.   „Campania pe care noi o vom face va fi o campanie strict pozitivă. Las responsabilitatea acestor chestiuni nelalocul lor și jigniri și conturi false și fel și fel de atacuri în ograda adversarilor noștri de la PSD care ne-au demonstrat până acum că așa înțeleg  să facă campanie. Noi vom face o campanie electorală pozitivă. Nu o să atac primarul municipiului Slatina pentru că din discuțiile cu slătinenii a reieșit că nu își face treaba și Slatina nu este bine administrată și sunt probleme mari, chiar dacă acum pe ultimele luni de mandat s-au trezit și au ieșit cu fel și fel de investiții, multe dintre ele promise an de an, dar nerealizate până acum”, a  conchis Voiculescu.